Închide
de Gabi Bartic, CEO Brio
Acum ceva timp, aveam o emisiune de review a anului ce avea să se încheie în educație, cu Oana Dimofte. Invitat era și unul dintre Secretarii de Stat din Ministerul Educației, dl Sorin Ion, și venind vorba despre ce ne dorim pentru la anul (adică anul ăsta, 2023) în educație, eu am zis una-alta și la final am zis cam așa: „având în vedere că, am demonstrat, putem crea simbioze benefice pentru sistemul de educație, aș vrea ca niciodată-niciodată să nu mai trebuiască să ne scuzăm că suntem entități private în educație, cu tot ce vine la pachet din statutul de privat”.
Mi-am adus aminte de asta zilele astea, cu ocazia faptului că se discută, din nou, că există sisteme de evaluare mai bune decât ce folosim azi în sistem și că (mult mai important) toți sau mai toți membrii loturilor României la diverse olimpiade provin dintr-un liceu privat.
Și spun: nimic nu ne deranjează mai mult pe noi decât succesele altuia. Nici măcar lipsa noastră de performanță, pe aia o tolerăm suveran ridicând, veșnic, din umeri a „atâta s-a putut”.
Nimic din ce fac „privații” atât de demonizați în educație (am citit ieri multe comentarii de tipul „au ajuns să privatizeze și educația, asta va fi sfârșitul sistemului”) nu e vreo inovație pe care n-ar putea-o face Statul. Nici digitalizarea testării, predării și în general a proceselor, nici democratizarea informației, nici clasele speciale dedicate vârfurilor sau clasele remediale, nici crearea de sinergii cu mediul privat, nici identificarea de fonduri de dezvoltare și accesarea acestora, NIMIC din ce fac privații nu e proprietate a unei secte în care se intră dar cu scutire sau cu parolă „de privat”. E ceva ce oprește vreo școală să facă clase-pilot cu program intensiv de Științe, de pildă, cu ore suplimentare de specialitate și orar și curriculum adaptat pentru celelalte discipline? E ceva ce oprește o școală să atragă investiții private în laboratoare și sponsorizări pentru programe de excelență pe Fizică sau Chimie sau Informatică? E ceva ce oprește o școală să piloteze propriul curriculum și propriile metode inovatoare de predare? Sau metode proprii de motivare a copiilor în risc de abandon sau în prag de performanțe deosebite?
Am formulat aproape retoric întrebările, încât lumea care citește ar fi tentată să spună „NU”. Aș spune și eu la fel, dar știu că răspunsul e „DA”. E ceva ce împiedică școlile din sistemul de stat să facă toate astea și încă multe alte lucruri în care (unii) privați excelează sau măcar obțin rezultate mai bune. Acest ceva e spiritul antreprenorial, ne-încremenirea în „așa se face”, curiozitatea lui „hai să vedem cum e și altfel”, emoțiile lui „să încercăm și asta”, dorința de a căuta mereu soluții și nu scuze. Da, am spus „spirit antreprenorial”. Management profesionist al resurselor am spus. Maximizarea rezultatelor am spus. Recunoașterea și bonusarea performanței am spus. Că există și la Stat, asta e fără nicio urmă de tăgadă. Că însă e atât de rarefiată, că e subiect de știri, și asta e la fel, de bună seamă :). E ceva ce însă, trebuie să recunosc, nu poate face o școală din sistemul de stat și poate orice școală privată: selectarea resursei umane.
Ce vreau să spun cu această postare e așa: nimic nu atrage mai mult performanța decât competiția serioasă (nu aia pentru clasamente din clase). Dacă, în loc să demonizăm privațul și să-l sabotăm cum putem mai bine, am încerca să vedem ce, unde și cum face el mai bine și am încerca să integrăm exemple de bune practici în loc să le sabotăm, ar fi un mediu mai bun acesta, al educației.
Încheierea, retorică dar simpatică (înainte de cântecel) e aici și nu-mi aparține, dar poate naște discuții bune, deci o scriu. Numiți un domeniu în care Statul (oricare stat, nu al nostru, el e oricum șchiop și-un pic surd) a făcut mai bine decât privatul.
Un domeniu în care
