fbpx

Ciocniri violente între studenții pro-palestinieni și cei pro-israelieni, la Universitatea California din Los Angeles

captură video twitter.com

Ciocniri violente între studenții pro-palestinieni și cei pro-israelieni, la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), marți.

Poliția a fost solicitată să intervină în campusul universitar al UCLA din cauza ciocnirilor violente între grupurile de protestatari pro-palestinieni și pro-israelieni, transmite BiziDay.

„Violențele care se desfășoară în aceste momente la UCLA sunt absolut detestabile și de neiertat”, a declarat primarul din Los Angeles, potrivit CNN.

Studenții protestatari pro-palestinieni și cei pro-israelieni s-au încăierat și vandalizat campusul, pictând inclusiv mesaje de tipul “Free Gaza” pe ușile căminelor. Nu au fost persoane rănite sau arestate, dar poliția a suplimentat unitățile din zona campusului. Conducerea UCLA a reacționat, avertizând că studenții care s-au instalat în curtea campusului și refuză să plece vor fi suspendați sau chiar exmatriculați.

Proteste au loc și în New Tork, unde zeci de ofițeri de poliție au luat cu asalt clădirea în care, marți dimineața, se baricadaseră studenții, intrând printr-o fereastră de la etaj cu ajutorul unei scări de pompieri. Alți polițiști i-au ridicat pe cei aflați în corturi, pe peluză, iar în două ore zona a fost curățată.

Potrivit Reuters, circa 50 de manifestanți au fost arestați și preluați, cu mâinile legate la spate, într-un autobuz al poliției. CNN arată că o a doua intervenție a NYPD la City College of New York, ridică numărul studenților arestați la 100. În timpul acțiunii poliției, protestatarii le-au strigat ofițerilor “Rușine!” și “Palestina liberă!”

Oficialii Universității Columbia au anunțat marți că studenții care au ocupat cu forța clădirea Hamilton Hall din campus au fost suspendați și urmează a fi exmatriculați. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a denunțat, tot marți, formele violente ale protestelor studențești, numind ocuparea clădirilor campusului “o abordare greșită”.

La un briefing de presă ținut cu câteva ore înainte de intrarea poliției în campus, primarul New York City, Eric Adams, a spus că preluarea clădiriii Hamilton Hall a fost instigată de “agitatori din afara țării” care nu au nicio afiliere cu Columbia University și că o parte a studenților care protestează “nu sunt pe deplin conștienți de faptul că în mijlocul lor se află actori externi”.

Este a doua intervenție a poliției din New York în campusul Universității Columbia, aflată în centrul protestelor anti-israeliene care s-au răspândit apoi la mai multe instituții de învățământ superior din SUA. Prima a avut loc pe 18 aprilie, când 100 de protestatari au fost arestați.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.