fbpx

Nonverbal, paraverbal

Vorbim mult, dar scriem și mai mult decât vorbim. Asta în ultima vreme, mai ales de când alegem să ne trimitem mesaje pe multitudinea de surse prin care, astăzi, ni le putem trimite.

Folosim, așadar, multe cuvinte, unele scrise abreviat, deh, să fim mai rapizi. Dar este totodată și ridicol fiindcă nu orice cuvânt poate fi abreviat, de fapt, puține au șansa asta. Și, dacă nu era suficient, folosim și acronime, majoritatea de proveniență străină, „că doar nu mai trăim pe vremea bunicii“. Acum, scriem BTW, FYI, OMG (cu variante picante) și așa mai departe. Interesante sunt și acronimele unor sudalme naționale, nu le reproduc, nu cred să fie om care să nu le știe. Măcar de la copiii săi mai mari. Aici, vă rog să „citiți“ un emoticon care-și arată dantura completă și perfectă.

Vorbim însă unii cu alții din ce în ce mai puțin. Aproape că nici nu mai știm ce să ne spunem. Când ne-ntâlnim, nu putem sta mai mult de două-trei minute fără să ne verificăm telefoanele. Nici nu mai e considerată lipsă de bun-simț să și răspunzi unor mesaje sau să dai câteva telefoane în timpul unei întâlniri față-n față cu altcineva.

Iar atunci când totuși vorbim, observăm că multe dintre „scurtăturile“ pe care le folosim în scris au forțat deja granița oralității și-au intrat în țara vorbei pe gură fără ca măcar noi să ne fi dat seama când s-a întâmplat trecerea frauduloasă a frontierei. Nu e deloc uimitor să nu mai râzi, ci doar să spui: „LOL“.

Însă „carnea“ comunicării nu stă niciodată în limbajul verbal, fie el scris, sau oral, ci în limbajele nonverbale – mimică, gestică – și în cel paraverbal, adică în tonurile pe care alegem să le folosim atunci când avem ceva de spus. Iar dacă pentru mimică și gestică avem nevoie să ne vedem, pentru tonuri e suficient doar să ne auzim. Deși când zâmbești modulezi altfel cuvintele, iar cel de la capătul firului – care fir? – reușește să-ți perceapă zâmbetul, el transmițându-se vocii tale.

Și iată că am ajuns la percepție fiindcă ea e cheia cetății înțelegerilor și neînțelegerilor noastre în comunicare. Dacă voi folosi un limbaj neutru, politicos, dar chipul meu va trăda nemulțumirea, la cel căruia îi vorbesc va ajunge doar nemulțumirea, în ciuda limbajului meu verbal. Dacă sunt un actor atât de bun încât chipul meu e la fel de neutru cum îmi sunt și cuvintele, dar tonul meu este unul de reproș, atunci la interlocutorul meu va ajunge numai reproșul.

Firește, la fel se-ntâmplă când dragul de un om sau chiar dragostea de el ajung la acel om în ciuda încercărilor noastre de a fi cât mai neutri posibil, pentru a nu ne da de gol, pentru a nu ne vulnerabiliza în fața unui om de care ne place sau de care suntem chiar îndrăgostiți.

Atenția noastră atunci când vrem să decodăm mesajul real într-o conversație e bine să nu se abată niciodată de la limbajele nonverbale și de la cel paraverbal fiindcă ele sunt cele care ne dezvăluie cu rapiditate ce se ascunde în spatele unor exprimări pe care, în grabă, le-am putea cataloga drept oarecare sau, invers, am putea fi înșelați de cuvinte frumoase, impresionante, însă false fiindcă nu sunt susținute de o privire care să le confirme, nici de gesturi și nici de ton. Și nu doar că nu sunt susținute, ba pot fi chiar lesne infirmate de limbajul corporal și de tonurile prefăcute.