fbpx

Nevoia de simbol

Avem nevoie de hrană, de apă, de protecție, de atenție, avem nevoie să aparținem. Tocmai aici, în această nevoie de apartenență, se arată importanța simbolurilor pentru un om. Pentru toți oamenii.

Libertate, demnitate, onoare, bunătate, decență, iubire de semeni, iubire de neam, iubire de patrie, frumusețe, sinceritate, cinste. Și puteți adăuga multe altele, fără de care omul, niciun om, nu se poate dezvolta pe verticala minții și a sufletului său, căci verticala fizică o avem prin naștere.

Toate acestea se învață în timp, prin exemplul familiei, al celor apropiați familiei, dar și prin contactul copilului cu istoria, cu arta, cu societatea din afara familiei și foarte apropiaților săi.

Conceptele acestea sunt însă dificil de înțeles pentru un copil mic, dacă încercăm să i le explicăm folosindu-ne de definițiile din dicționarul explicativ. Copilul are nevoie să vadă, să audă, să atingă. Dacă îl ducem de mic în galerii de artă nu va ajunge la șapte ani expert în artă contemporană, însă frumusețea și valoarea artistică îi vor deveni familiare prin experiențierea lor, nicidecum prin teoretizare, care oricum nu îi este accesibilă. Dar putem să nu începem cu artă contemporană, ci cu artă modernă, putem merge, de exemplu, în vizită la Muzeul Colecțiilor sau la Muzeul Național de Artă al României. În fața unui tablou sau a unei sculpturi, copilul va fi bucuros să asculte o poveste sau să inventeze propria poveste, cea pe care i-o inspiră atmosfera și operele în fața cărora se află.

La Muzeul de Istorie e, la fel, un loc ideal pentru ca un copil să afle cum trăiau cei foarte vechi ai noștri, din Antichitatea dacă și romană, ce a însemnat perioada marilor migrații, cine au fost voievozii noștri cei mai mari, cum se trăia în Evul Mediu în Țările Române.

La Muzeul Satului și la Muzeul Țăranului Român, copilul ar putea vedea cum arată o casă și o gospodărie țărănească din diverse zone geografice ale României, ar putea afla cum și cu ce se hrăneau străbunii noștri, cum își preparau hrana, ce obiceiuri și tradiții aveau, tot în funcție de zonele geografice. La Muzeul Tehnic ar vedea diverse mașinării și ar afla cum și de cine au fost inventate, la ce folosesc și cum au schimbat cursul istoriei omenirii, cum au revoluționat industria și economia.

Sigur, sunt doar idei, niște exemple. Copiilor le plac poveștile, e felul în care informațiile ajung la ei, rămân în ei și încolțesc în ei, le dezvoltă imaginația și creativitatea. Tot prin poveste pot face cunoștință cu eroii care au schimbat istoria României și a lumii, simboluri ale libertății, demnității, dreptății, iubirii de neam, cinstei, vitejiei etc. Nevoia de reper a omului este una uriașă, toți avem jaloane de-a lungul vieții, toți avem eroi, modele. Sunt necesare și foarte utile în perioada de formare a omului, dar nu numai în cea de formare. În toată viața lui, omul se ghidează după simbolurile în care crede, ele îi arată drumul în momente de nesiguranță, de confuzie, de cumpănă, de suferință. Și tot ele, simbolurile, îi oferă liniștea că aparține unei familii mai mari decât cea de sânge sau de prieteni, unei familii de oameni care cred în aceleași valori și alături de care el, omul, poate face lucruri mari și importante pentru o comunitate, un oraș, o regiune, o țară sau chiar pentru omenire.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.