Prea mult pentru un om, prea mult pentru omenire

Ne amintim cu toții ce-a spus Neil Armstrong când a pășit pe Lună: „Un pas mic pentru om, un pas uriaș pentru omenire.“ De la cuvintele lui am pornit când m-am gândit la gesturile care schimbă viețile oamenilor. Și nu în bine.

Vi s-a întâmplat să faceți un gest care să cutremure un om? Vi s-a întâmplat să spuneți un cuvânt care să întunece pe cineva? Cel mai probabil, da, cred că tuturor ni s-a întâmplat. Sunt gesturi, cuvinte, priviri pe care oamenii le asociază cu momente dureroase din viețile lor, unele dintre aceste momente fiind atât de vechi, încât oamenii nici nu mai știu când s-au întâmplat, nu țin minte cine le-a aruncat o privire care i-a durut, cine a făcut un gest care le-a picat prost, cine și când a spus cuvântul care s-a înfipt ca o suliță în inimă. A rămas numai durerea, iar ea se activează la fiecare reîntânire cu gestul, cuvântul, privirea care au săpat cândva amar în suflet.

Am văzut izbuncnind în lacrimi o femeie care fusese atinsă sub bărbie cu două degete. Gestul nu fusese unul agresiv, adică intenția a fost bună, însă efectul a fost zdruncinător pentru ea. Plângea scuturat și spunea printre hohote: „Nu știu, chiar nu știu de ce mă enervează așa rău acest gest, nu țin minte când l-o fi făcut cineva și m-a supărat sau poate m-a umilit, nu țin minte nimic, trebuie să se fi întâmplat cu mult timp în urmă, dar pur și simplu nu suport să-mi prindă cineva pielea de sub bărbie nici în glumă. E ceva organic, ceva care scoate din mine o furie cumplită și plâng pentru că nu vreau să o manifest altfel, plâng ca să o descarc. Îmi pare rău, nu trebuie să te simți vonovat, știu că a fost un gest de drăgălășenie din partea ta, problema e la mine, eu nu-l suport și nu știu de ce nu-l suport, oricine l-ar face.“

Sunt cuvinte obișnuite, să le zicem neutre, care au o încărcătură negativă pentru unii oameni fiindcă ei sunt traumatizați de niște contexte în care le-au fost adresate acele cuvinte sau le-au fost spuse unor oameni pe care-i iubesc ei. Și-au ajuns un fel de cuvinte interzise de mințile lor. Cum sunt și anumite feluri de privire pe care unii oameni le asociază unor experiențe dureroase și, oricât le-ai repeta că nu aia a fost intenția ta, trauma e mai puternică chiar și atunci când ei nu-și amintesc de unde, de la cine a pornit totul.

Ar putea părea nimicuri lucrurile astea, doar că fiecare dintre noi duce în spate astfel de nimicuri, cele mai multe de când eram copii. Odată învestite cu rău, rămân în noi ca răni pentru totdeauna. Pentru că orice mărunțiș se face o imensitate. A bunului sau a răului, depinde ce energie alegi ca vehicul pentru acel lucru mărunt – gest, cuvânt, privire. Orice îl doare pe om doare toată omenirea, fiindcă omenirea suntem noi.