fbpx

Iași: Cursurile de prim-ajutor predate într-un colegiu au salvat viața unui invitat la ora de dirigenție

Photo 98797110 © Wellphotos | Dreamstime.com

Elevii şi profesorii de la Colegiul Economic Administrativ din Iaşi au salvat viaţa unui bărbat de 50 de ani, care a venit să le vorbească tinerilor, la ora de dirigenție, despre starea de bine la şcoală, relatează Ziarul de Iași. Aceștia au reușit să îl mențină pe bărbat în viață aplicând măsurile pe care le învățaseră la cursurile de prim-ajutor predate în școală.

Invitatul a început să vorbească în faţa clasei şi, după cinci-zece minute de la începutul prezentării, s-a oprit, a părut că i se face rău, a pus mâna pe catedră şi le-a spus celor din sală: „vă rog frumos să mă scuzaţi”, apoi a căzut.

Profesorul şi elevii s-au dus la el, au remarcat că nu mai respiră, au sunat la SMURD şi au început procedurile de resuscitare, în timp ce doi elevi au plecat din clasă să cheme directorul, dar şi medicul şcolii care era în incintă. Intervenţia lor pare să îi fi salvat viaţa.

Medicii de la SMURD au intervenit de urgenţă, ajungând în patru minute la faţa locului, şi i-au găsit pe elevi şi profesori acordând în continuare măsurile de prim-ajutor, ajutaţi de către medicul şi asistenta unităţii şcolare.

Au preluat cazul şi au constatat faptul că bărbatul era în fibrilaţie ventriculară şi avea nevoie de măsuri avansate de resuscitare. I-au aplicat 17 şocuri electrice externe, cu defibrilatorul, pentru a-i reporni inima şi pentru a-l transporta în viaţă la spital.

Personalul medical care a evaluat pacientul pe secţia de Cardiologie crede că acesta nu ar fi supravieţuit dacă nu ar fi fost intervenţia rapidă şi corectă a elevilor şi profesorului, fiecare secundă contând în procesul de salvare a vieţii bărbatului.

„Un pacient de 50 ani care a făcut stop cardiac trăieşte şi pentru că a fost resuscitat de cadrele didactice. Echipajul de Terapie Intensivă de la SMURD a găsit pacientul în stop şi cadrele didactice îi făceau compresiuni toracice – resuscitare de bază. Echipa de urgenţă a continuat cu resuscitare avansată – era în fibrilaţie ventriculară – a fost nevoie de 17 şocuri electrice externe ca inima sa pornească. Apoi a ajuns în UPU – la Cardiologie – unde o coronarografie a arătat că nu era infarct, ci o altă afecţiune cardiacă”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU SMURD.

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/stock-photo-cpr-first-aid-training-cardiopulmonary-resuscitation-cardiac-massage-image98797110

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.