fbpx

Ideea că elevii români petrec mai puțin timp la școală este o temă falsă

de Andra Berceanu, director executiv FePAL

Am discutat azi la Digi24 despre structura anului școlar.
Am reamintit că abordarea de tip număr de zile de școală în România vs Europa este greșită din moment ce nu toate țările au aceleași planuri-cadru, respectiv același număr de ore de instruire.

Raportat la numărul de ore de instruire în învățământ obligatoriu, conform datelor furnizate de Eurydice, România se află în top 10 țări din Europa fără a lua în calcul studiul de acasă(teme, invățarea conținuturilor, proiecte și meditații). Ideea că elevii români petrec mai puțin timp la școală este o temă falsă.

România are 9050 de ore de instruire care înseamnă:
– 2927 ore de școală în plus față de vecinii bulgari, dar ambele țări se află pe ultimele locuri la testele PISA.
– 2618 ore de școală în plus față de Estonia, țara care se află pe primul loc la testările PISA și 2665 în plus față de Finlanda, țară aflată tot în top clasamente dpdv al eficienței sistemului de educație.

Cantitate nu înseamnă calitate. Nu este doar o vorbă, ne demonstrează cifrele. Cifrele ne arată că folosim total ineficient timpul copiilor pe principiul mult și prost. Timp este, dar este utilizat ineficient, fiind împrăștiat pe n discipline(spre 20 și se tot adaugă discipline sau săptămâni colorate). Este nevoie de reformă curriculară, de conținuturi noi, adaptate vârstei și vremurilor, de formarea profesorilor privind metodele de predare, evaluare și alte măsuri care privesc fondul problemelor. Măsuri de tip formă fără fond au tot fost și vedem unde suntem.

Suplimentar, să nu uităm că în spatele rezultatelor din România este școala paralelă a meditațiilor. Elevii de gimnaziu au minim o zi în plus pe săptâmână din meditații: română, matematică și o lb. străină ceea ce se traduce într-o lună în plus de școală. Nu pentru performanță, ci pentru a atinge competențele conform programei.

Ministerul Educației – România are datoria și responsabilitatea de a oferi un răspuns beneficiarilor cu privire la rezultate slabe la nivel național vs timpul pe care elevii îl dedică studiului. De ce nu avem rezultate mult mai bune ca Bulgaria? De ce suntem pe ultimele locuri vs elevii din alte țări care investesc mai puțin timp sau la fel? De ce avem un procent atât de mare de analfabetism? În esență, ministerul trebuie să justifice de ce nu funcționează sistemul de educație din România pentru că în niciun caz “nu avem timp suficient” nu este răspunsul.

Cât despre structura anului școlar care s-a aflat în consultare publică, am trimis alături de Fepal – Federația părinților și aparținătorilor legali din România, Părinții cer schimbare – Grup civic, Părinții elevilor din România, Asociația SUPRA și Asociatia Mame Pentru Mame amendamentele pe care le puteți citi în primul comentariu.

Reamintim Ministerului Educației că trebuie să analizeze toate amendamentele propuse fără să ia decizii în spatele ușilor închise, în așa-zisa Comisie de Dialog Social unde numai unii au acces.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.