fbpx

FNP: Modificarea modului de organizare a ISJ-urilor va bulversa întregul sistem de învățământ

Federația Națională a Părinților transmite, într-un comunicat, că modificările aduse de Ordonanța Ciolacu în modul de coordonare și organizare a ISJ-urilor va bulversa întregul sistem de educație.

FNP spune că urmărește cu profundă îngrijorare măsurile propuse de Guvernul României în Proiectul Ordonanței de Urgență privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care inspectoratele școlare județene ar urma să treacă în subordinea autorităților publice județene.

          „Atragem atenția asupra faptului că aceste măsuri vor afecta funcționarea sistemului de învățământ și pun în pericol implementarea reformelor prevăzute în Legea învățământului preuniversitar.

          Modificarea modului de coordonare și de organizare a inspectoratelor școlare județene chiar înainte de intrarea în vigoare a Legii 198/2023 (prin care a fost dispusă reorganizarea actualelor inspectorate școlare județene în direcții județene de învățământ preuniversitar) va bulversa întreg sistemul de învățământ, Ministerul Educației nemaiputând gestiona implementarea politicilor de reformă prevăzute în lege.

          Înțelegem nevoia de a adaptare a politicilor educaționale în funcție de specificul fiecărui județ, înțelegem că gestionarea resurselor trebuie să răspundă nevoilor locale, însă transferul subordonării inspectoratelor școlare județene de la Ministerul Educației la autoritățile publice județene poate avea un efect contrar, consecințele fiind extrem de grave”, transmite organizația.

          „Legea învățământului preuniversitar are la bază principii precum asigurarea echității și egalității de șanse, nediscriminarea, incluziunea, calitatea actului educațional. Resursele financiare și potențialul de dezvoltare la nivel local sunt inegale, existând decalaje foarte mari între anumite județe. Astfel, există un risc foarte mare ca unele autorități publice județe să nu aibă capacitatea de a susține activitatea direcțiilor județene de învățământ, afectând în mod direct calitatea învățământului pentru copiii noștri.

          În același timp, suntem preocupați de urmările pe care o astfel de descentralizare le poate produce, creând premise pentru numiri în funcții pe criterii politice, abuzuri, lipsa de control și/sau manipularea resurselor în scop politic, subminând integritatea și obiectivitatea sistemului de învățământ”, adaugă FNP. 

          Federația Națională a Părinților solicită Guvernului României să ia act de aceste îngrijorări, să fie precaut în luarea deciziilor privind descentralizarea serviciilor publice pentru ca acestea să nu producă efecte negative asupra sistemului de învățământ. Este esențială asigurarea distribuirii resurselor financiare în mod echitabil, este nevoie de transparență decizională și de recrutarea resursei umane pe bază de competențe, nu de afiliere politică.

         

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.