Închide
de Horia Ghibuțiu, realizator al podcasstului RockAroundTheTalk pentru Rock FM
Nu știu dacă interesează pe cineva părerea mea despre Nobelul pentru literatură, dar, iată, o dezvălui: cred că nu e nevoie de acest premiu pentru a valida calitatea lui Mircea Cărtărescu de scriitor de anvergură mondială. E un statut pe care și l-a câștigat singur, prin publicarea cărților sale, în nenumărate țări.
Cred că Mircea ar vrea, pur și simplu, să fie lăsat în pace.
Nu e vina lui că nu i se dă Nobelul, nu și-a depus candidatura, nici nu se poate asta, și mi-e groază de câți experți în literatură s-ar găsi să-i conteste opera dacă l-ar lua. Sau s-ar supăra că nu i-a pomenit în discursul de acceptare. Pentru că – ador această contradicție demnă de neamul lui Cănuță, om sucit – așa-i românul: dacă-l chemi la petrecere, nu vine, dacă nu-l chemi, se supără.
Transcriu din interviul pe care mi l-a acordat anul trecut Mircea Cărtărescu pe această temă, la debutul podcastului #RockAroundTheTalk, realizat pentru Rock FM. A fost o întâlnire de poveste, o port în suflet.
𝗛𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗚𝗵𝗶𝗯𝘂𝘁̦𝗶𝘂: În fiecare toamnă, se vorbește în România despre Premiul Nobel pentru literatură. Am căutat îndelung o poantă, iar favorita mea e că „Nobelul pentru literatură e un premiu pentru poeții estonieni.” A devenit obositor pentru tine să fii pomenit, an de an, în discursurile publice? Nu e ca și cum ți-ai depune canditatura și ai aștepta să te sune suedezii!
𝑀𝑖𝑟𝑐𝑒𝑎 𝐶𝑎̆𝑟𝑡𝑎̆𝑟𝑒𝑠𝑐𝑢: Da, este foarte obositor și frustrant pentru mine lucrul acesta. Nu m-am considerat niciodată parte din această poveste. Nu știu de ce mi se impută, mi se pune în spate, mi se reproșează acest lucru, că n-am luat Premiul Nobel, iată, nici anul acesta…
𝗛𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗚𝗵𝗶𝗯𝘂𝘁̦𝗶𝘂: De ce, Mircea, n-ai luat premiul Nobel nici anul acesta?
𝑀𝑖𝑟𝑐𝑒𝑎 𝐶𝑎̆𝑟𝑡𝑎̆𝑟𝑒𝑠𝑐𝑢: Mda, sunt certat pentru o poveste care nu-i a mea. Nu mi-am depus niciodată vreo candidatură, nimeni nu-și depune candidatura…
𝗛𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗚𝗵𝗶𝗯𝘂𝘁̦𝗶𝘂: Nici nu se poate.
𝑀𝑖𝑟𝑐𝑒𝑎 𝐶𝑎̆𝑟𝑡𝑎̆𝑟𝑒𝑠𝑐𝑢: Nici nu se poate, nici nu mă gândesc vreodată la așa ceva. Sunt nenumărate premii în lume, românii îl știu doar pe ăsta. Dar sunt nenumărate care sunt la fel de prestigioase, la fel de înalte și, cum să spun, un premiu, până la urmă, este un premiu. Nu este ca o carte. Nu este ca un poem pe care l-ai scris și de care ești mândru. E bine că vine, și dacă vine, nu strică, dar rămâne o marginalitate a literaturii tale. Nu e cazul să fii obsedat de așa ceva sau să-ți dorești din toate puterile tale asta. Pentru că atunci când îți dorești, nu vine. Niciun lucru pe care ți-l dorești enorm în viață, nu vine. Vine când ești cu spatele. Vine când nu te-ai așteptat, dacă vine vreodată.
𝗛𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗚𝗵𝗶𝗯𝘂𝘁̦𝗶𝘂: Interesant. Am fost frapat că anticipaseși, în prefața traducerii tale la poemele lui, cu doi ani înainte ca Bob Dylan să ia Nobel, că muzicianul va lua acest premiu pentru literatură. Am citit și motivația ta după ce Dylan a luat premiul și aș vrea să te întreb: de ce a luat Bob Dylan și nu Leonard Cohen? Oricum, i-ai tradus pe amândoi.
𝑀𝑖𝑟𝑐𝑒𝑎 𝐶𝑎̆𝑟𝑡𝑎̆𝑟𝑒𝑠𝑐𝑢: Este o discuție lungă în privința Premiului Nobel al lui Bob Dylan, părerile sunt foarte împărțite. Nimeni nu contestă că Bob Dylan merită toate premiile din lume. El este un geniu. O spun cu toată gura și cred că nimeni nu gândește altfel. El este un geniu în tot ce face. S-a născut cu o minte formidabilă, cu o putere muzicală fără limite. El i-a influențat pe toți, de fapt. Nici Beatleșii nu ar fi fost ei dacă nu ascultau Bob Dylan. Iar „lyrics”-urile pieselor lui arată un mare poet. Ele, fără îndoială, arată un mare poet. Are și un roman, „Tarantula”, care este un roman experimental foarte interesant. Are și o autobiografie foarte interesantă. Deci oamenii nu contestă faptul că el a luat pe merit, față de mulți scriitori care l-au luat pe nemerit. Dar problema este: trebuie să dăm acest premiu unui om a cărui principală direcție în viață nu este literatura, ci este muzica? Mâine, poimâine vom da unui pictor care a mai scris și el câteva versuri. Mâine, poimâine îl vom da unui, știu eu, dansator care, de asemenea, a mai scris ceva. Deci asta este întrebarea: nu cumva un scriitor, în acel an, a fost frustrat, a fost privat de un premiu pe care îl merita în propria sa meserie și în propria sa vocație, cea de literatură, dându-i-se unui om care nu mai avea nevoie de Premiul Nobel, fiindcă avea tot ce se putea avea, și ca avere, și ca celebritate și așa mai departe? Un cântăreț (n.m. – Leonard Cohen) a spus: „Pentru mine, acest premiu e ca și cum ai agăța o medalie de Everest pentru că e cel mai înalt munte”.
𝗛𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗚𝗵𝗶𝗯𝘂𝘁̦𝗶𝘂: Hm, da. E redundant, okay.
𝑀𝑖𝑟𝑐𝑒𝑎 𝐶𝑎̆𝑟𝑡𝑎̆𝑟𝑒𝑠𝑐𝑢: E redundant, exact cum spui tu.
