Închide
Emil Adolf von Behring a fost considerat fondatorul științei imunologiei. El a primit în 1901 primul Premiu Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pentru munca sa în terapia serică, în special aplicarea acesteia împotriva difteriei.
Behring s-a născut în Hansdorf, Kreis Rosenberg, Provincia Prusia (acum Ławice, comitatul Iława, Polonia) într-o familie cu 13 copii. Tatăl său era învățător.
Între 1874 și 1878, a studiat medicina la Kaiser-Wilhelm-Akademie din Berlin, o academie pentru medici militari, deoarece familia sa nu își putea permite să-l trimită la universitate. Ca medic militar, a studiat acțiunea iodoformului. Datorită lucrării sale asupra Neurotomiei opticociliare (sau a neurotomiei optociliare), Behring a devenit doctor de la institut și ulterior a reușit să treacă examenul pentru a lucra licențiat în zona sa din Marburg.
În 1878, serviciul l-a obligat să meargă în Polonia, unde s-a concentrat pe bolile septice. Potențialul său devenea cunoscut pentru mulți. Acest lucru l-a condus la întoarcerea sa ordonată în Prusia pentru a studia cu Robert Koch. A fost angajat de armată deoarece a primit granturi și bani de la armata prusacă. Pentru fiecare semestru de educație, el datora un an de serviciu ca medic militar. Acest lucru s-a acumulat la doi ani, între 1881 și 1883, în timp ce a servit sub regimentul Hussar al Doilea.
În 1890, el a publicat un articol împreună cu Kitasato Shibasaburō în care raportau că au dezvoltat „antitoxine” împotriva difteriei și tetanosului. Ei injectaseră toxinele difteriei și tetanosului în cobai, capre și cai; atunci când aceste animale dezvoltaseră imunitate, ei obțineau antitoxine (acum știute a conține anticorpi) din serul lor.
Acest proces a fost numit de Behring terapie cu ser, deoarece l-a descris ca pe o modalitate de a induce imunitatea permanentă sau „de a stimula dezinfectarea internă a organismului„. Aceste antitoxine puteau proteja împotriva și vindeca bolile la animalele neimunizate.
În 1892 a început primele teste umane ale antitoxinei pentru difterie, dar au fost nereușite.
Tratamentul reușit a început în 1894, după ce producția și cuantificarea antitoxinei fuseseră optimizate. În 1894, Behring a primit de asemenea Premiul Cameron pentru Terapeutică al Universității din Edinburgh.
Emil Adolf Behring era cunoscut în acea vreme ca „salvator al copiilor”, deoarece difteria era o cauză majoră de deces în rândul celor mici. Munca depusă în descoperirea tratamentului împotriva difteriei și a tetanosul, i-au adus cea mai mare parte din faimă și recunoaștere. A fost de altfel înnobilat în 1901 în Imperiul Prusac, devenind cunoscut sub numele de familie „von Behring.”
În 1895 a devenit profesor de igienă în cadrul Facultății de Medicină de la Universitatea Marburg, poziție pe care a deținut-o pe tot parcursul vieții sale. El și farmacologul Hans Horst Meyer aveau laboratoarele în același clădire, iar Behring a stimulat interesul lui Meyer în modul de acțiune al toxinei tetanosului. Behring a câștigat primul Premiu Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1901 pentru dezvoltarea terapiilor serice împotriva difteriei. În 1902 a fost ales membru străin de onoare al Academiei Americane de Arte și Științe.
În 1904 a fondat Behringwerke în Marburg, o companie pentru producerea de antitoxine și vaccinuri.
La Congresul Internațional al Tuberculozei din 1905, el a anunțat că a descoperit „TC, o substanță provenind de la virusul tuberculozei„, care previne tuberculoza bovină. Chiar dacă a încercat să obțină agenți de protecție și terapeutică pentru oameni, experimentele au fost fără succes
Școala EVRIKA își mărește echipa!
Dacă ești profesor pentru învățământ primar sau gimnaziu, ai cel puțin gradul didactic Definitivat și măcar cinci ani experiență, dă-ne de veste la [email protected]. Ne-ar prinde bine să vedem un CV și câteva rânduri în care să ne spui de ce ai vrea să vii la noi. Hai în echipa noastră!
Există o controversă în ceea ce privește recunoașterea și recompensa financiară pe care le-ar fi meritat Paul Ehrlich, cel cu care Von Behring a lucrat în cercetarea tratamentului împotriva difteriei. Cei doi au dezvoltat împreună serul salvator, eficient în timpul unei epidemii de difterie în Germania.
O companie care se pregătea să înceapă producția comercială și comercializarea serului pentru difterie a oferit un contract ambilor cercetători, dar von Behring a manevrat documentele pentru a revendica toate recompensele financiare doar pentru el. Situația s-a agravat în momentul în care doar Behring a primit în 1901 primul Premiu Nobel pentru Medicină. Până la urmă Ehrlich a reușit să câștige un Premiul Nobel pentru Medicină în 1908, acordat pentru contribuția sa la imunologie.
La 29 decembrie 1896, Behring s-a căsătorit cu Else Spinola (1876-1936), care avea atunci douăzeci de ani, fiica lui Bernhard Spinola, directorul spitalului Charité din Berlin, și a unei mame evreice – Elise Spinola, născută Bendix – care s-a convertit la creștinism în urma căsătoriei sale. Au avut șase fii.
Luna de miere au petrecut-o la vila „Behring” de pe Capri în 1897, unde Behring deținea o casă de vacanță.
În perioada 1909-1911, scriitorul rus Maxim Gorky a locuit în această vilă.
Behring a murit la Marburg, Hessen-Nassau, pe 31 martie 1917. Numele său a supraviețuit în organizația Dade Behring (acum parte a Siemens Healthineers), în CSL Behring, un producător de bioterapii derivate din plasmă, în Novartis Behring și în Premiul Emil von Behring al Universității din Marburg, cel mai bine dotat premiu în domeniul medicinei din Germania.
Medalia sa Nobel este expusă acum la Muzeul Internațional al Crucii Roșii și Semilunii Roșii din Geneva.
Rubrica Știință 365 este susținută de Școala EVRIKA
Poate ai ratat evenimentul zilei de ieri:
