Închide
Andrei Avram, profesor la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, mărturisește, pe pagina sa de Facebook, cum a fost la un pas de a abandona școala în timpul liceului, vorbind despre relația de cauzalitate între raportarea elevilor la personalitatea profesorilor și la disciplinele pe care aceștia le predau.
Deși era pasionat de Istorie, elevul Andrei Avram a ajuns să „performeze” la absenteism, preferând să se antreneze pentru campionatele de jocuri video. Spre finalul liceului, el a reușit să se califice la Olimpiada Națională de Istorie și, câțiva ani mai târziu, elevul căruia nu i-a plăcut școala a devenit profesor.
„Un profesor căruia nu i-a plăcut școala
Un titlu doar la prima vedere paradoxal pentru că, în cazul meu, aceasta este situația. Privit în ansamblul său, sistemul școlar pe care l-am urmat și care, din păcate, s-a schimbat foarte puțin, m-a plictisit teribil. Mai ales în perioada liceului, atunci când obsesia notelor mari m-a părăsit.
La liceu am optat pentru profilul umanist, Științe Sociale, datorită pasiunii pentru Istorie. Nu mă gândeam la viitoare meserii, la o eventuală aplicabilitate pe piața muncii. Pur și simplu am ales ceea ce mi-a plăcut în școala gimnazială cel mai mult. Iar din această perspectivă am fost unul dintre norocoși pentru că mama mi-a susținut alegerea, în ciuda faptului că și atunci exista „moda” ca cei mai buni elevi să opteze pentru un profil Real.
Doar că, odată ajuns la liceu, profesorul de Istorie nu mi-a mai plăcut și, autonomat, nu mi-a mai plăcut nici Istoria. Pentru că, de cele mai multe ori, între raportarea elevilor la personalitatea profesorilor și la disciplinele pe care aceștia le predau există o relație de cauzalitate. Îmi place o materie pentru că îl admir pe profesorul care o predă. În schimb, un profesor nepotrivit, poate mutila pasiuni. Iar pasiunea mea pentru Istorie se stingea încet, dar sigur, iar cea pentru FIFA creștea. Am devenit jucător profesionist, înscris în Professional Gamers League, am participat la turnee, am câștigat unele premii. Toate acestea în dauna frecventării școlare, până la un pas de abandon.
În clasa a X-a am fost unul dintre elevii ai cărui părinți au primit notificare prin poștă din cauza absențelor nemotivate, amenințați cu transferul la altă unitate școlară, mult sub nivelul celei la care eram înscris. Atunci m-am speriat prima dată. Mi-am dat seama că, în ciuda faptului că școala nu îmi plăcea, reușisem să fac primii pași către legarea unor prietenii pe care nu mi-ar fi plăcut să le pierd din cauza transferului disciplinar. Cu destul de multă dificultate, am reușit să obțin note la toate materiile, nu am avut nicio situație neîncheiată. Însă, media la purtare mi-a fost scăzută. Eu priveam partea plină a paharului, turul de forță din ultima lună a anului școlar mi s-a părut o reușită. Cel mai probabil, mama privea în gol, spre partea goală a paharului, uimită de faptul că fostul elev cu 10 pe linie reușise „performața” scăderii notei la purtare.
Însă, exista și o parte frumoasă în toată această poveste: schimbarea profesorului de Istorie, tot în clasa a X-a. Mă străduiam ca orele sale să le frecventez, chiar și atunci când antrenamentele la FIFA se prelungeau mult după miezul nopții. Pasiunea pentru Istorie, de această dată nu neapărat ca disciplină, ci ca știință, a început să crească, încet, dar constant.
De asemenea, pe parcursul clasei a XI-a, prieteniile despre care am amintit au prins rădăcini. Aveam destule motive pentru ca prezența mea la școală să fie în limita acceptabilului: un profesor care îmi plăcea, o pasiune redescoperită și un grup de buni prieteni. Premiantul de altădată nu am redevenit niciodată, însă, pe lângă pasiunea pentru istorie, am descoperit pasiunea pentru lectură, iar acestea mi-au adus o pierdere-câștig: dezinstalarea FIFA din PC.
Roadele nu s-au lăsat așteptate, iar în clasa a XII-a am reușit să mă calific la Olimpiada Națională de Istorie. Unii dintre profesori rămăseseră cu amintirea absenteismului din clasa a X-a, motiv pentru care credeau că este o glumă performanța amintită. Tot o glumă li s-ar părea, probabil una proastă, aceea că elevul căruia nu i-a plăcut școala a devenit profesor.”
