Închide
de Monica Tănase
Roxana Dobre are 20 de ani, este studentă la ASE, se pregătește pentru o carieră de comunicator. Ce știu bine colegii despre ea este că pasiunea pentru natură și mai ales pentru conservarea ei, fără deșeuri și agresiuni, o însoțește din liceu, iar mai nou i-a devenit loc de muncă.
Roxana a intrat la 16 ani într-un concurs de educație de mediu, Eco Provocarea, unde a învățat principiile unei vieți în acord cu natura, iar de acolo lucrurile au decurs natural: a continuat să facă igienizare, reciclare, să doneze obiecte folosite dar funcționale și atunci când a devenit studentă. Iar de curând a devenit parte din echipa concursului cu care a început, și este coordonatorul competiției ce implică studenții și îi provoacă să accepte o propunere tentantă: dacă vrei să fii schimbarea pe care o aștepți, începe cu tine!
Când și de ce ai intrat într-un concurs de mediu la vârsta liceului? Care erau alternativele tale de petrecut timpul, de socializat atunci?
Eram în clasa a X-a a la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Călărași și o colegă, pe care nu o cunoșteam foarte bine, mi-a propus să mă înscriu în Eco Provocarea. Nu știam despre ce este vorba mai exact, dar m-a atras ideea și chiar am luat-o ca pe o provocare.
Am înțeles repede despre ce era vorba și că trebuia să ne strângem în echipe (eco ambasadorii sunt membrii acestor echipe) și că trebuia să muncim, practic, pentru natură: am căutat locuri în oraș unde puteam duce spre reciclare fierul, plasticul, sticla pe care o colectam săptămână de săptămână, ne organizam și găseam locuri unde să plantăm puieți sau luam sacii, mănușile și porneam să curățăm de gunoaie aruncate în natură vreo albie de pârău sau margine de crâng de la marginea orașului.
Mergeam la atelierele educaționale în fiecare marți, după cele 7 ore de curs, fiindcă acolo era locul unde mă relaxam și învățam lucruri noi despre natură într-un mod diferit. De cele mai multe ori plecam sfârșitul atelierelor fiindcă trebuia să mă grăbesc să prind ultimul autobuz către casa mea, undeva într-o comună aproape de Călărași.
Dar niciodată faptul că trebuia să alerg spre autobuz nu m-a oprit să mă implic în Eco Provocarea. Petreceam timp cu ceilalți eco ambasadori din liceul meu și am devenit rapid prieteni. Dacă weekendul era motiv de party-uri în rândul liceenilor, pentru noi era momentul oportun să ne vedem la o plantare sau la o igienizare.
Iar toate activitățile noastre de echipă, faptul că aduceam cu noi și alți voluntari, se transformau în puncte, fiindcă era un concurs. Echipele liceului nostru intrau într-o competiție acerbă cu alte licee din toată țara, iar fiecare dintre noi trebuia să fie cât mai creativ și inventiv pentru a găsi modalități de a face treaba cât mai bine pentru a obține puncte. Fiindcă premiul pentru care luptam toți, dincolo de bucuria de a vedea că nu mai sunt gunoaie sau deșeuri, era celebra tabără de leadership, unde am și ajuns de mai multe ori și unde totul era fascinant.
Ce înseamnă activitățile din acest concurs, ca implicare și ca beneficii?
Activitățile din Eco Provocarea m-au scos întotdeauna din zona de confort, fie că era vorba de muncă fizică la o igienizare sau plantare, fie că erau atelierele educaționale, am descoperit lucruri noi despre puterea și impactul mare pe care îl aveam fiecare dintre noi asupra mediului înconjurător. Pe lângă asta, mi-am dezvoltat și diverse abilități, cum ar fi: comunicare, adaptabilitate, lucru în echipă sau dedicarea.
Ce ai învățat în acest concurs, Eco Provocarea? Ce ai „primit” în tabără?
Datorita acestui program mi-am dezvoltat pasiunea pentru ecologie, iar activitățile pe care le derulam în concurs au devenit parte din stilul meu de viață.
După ce activitățile derulate timp de un an au luat sfârșit, a venit și momentul să fim răsplătiți pentru dedicarea noastră. Tot anul muncisem cu gândul la ea, la Tabăra de Leadership pentru Mediu, auzisem de la eco ambasadorii mai mari că în această tabără trebuie să mergi cel puțin o dată.
Cele 6 zile în tabără ne-au transformat în eco ambasadori cu o misiune de dus mai departe; nu am fost tratați ca niște liceeni, ci ca niște adulți responsabili, acest lucru mi-a dat încredere atât mie, cat și celorlalți eco ambasadori.
Acolo am cunoscut liceeni cu aceleași pasiuni. Până atunci fusesem concurenți, în tabără am înțeles că aveam același scop și că planeta este pe mâini bune.
Ce s-a întâmplat când ai devenit studentă? Cum îți convingi colegii din universitate să recicleze?
Când am ajuns studentă, am rămas apropiata de Eco Provocarea și am participat în taberele de leadership pentru mediu dar nu ca eco ambasador, ci ca organizator. Experiența a fost una nouă, am înțeles câtă munca este în spatele acestei tabere și am descoperit că am o energie interminabilă atunci când fac un lucru din plăcere.
De ce lucrezi acum în Viitor Plus, un ONG de mediu? Ce îți aduce experiența în Harta Reciclării, în Eco Provocarea, într-o organizație de mediu?
Lucrez în Viitor Plus deoarece sunt pasionată de ecologie, natură și protejarea ei. Pentru mine, Viitor Plus înseamnă programul Eco Provocarea din liceu dus la nivelul următor, cu oameni profesioniști și dedicați care își unesc forțele pentru a aduce un PLUS atât în comunitatea locală, cât și la nivel global. Toată experiența pe care o trăiesc este diferită față de oricare job pe care l-aș fi putut avea ca studentă, cred ca sunt norocoasă că fac parte din echipele Harta Reciclării și Eco Provocarea, două proiecte care se diferențiază din multe puncte de vedere, dar le unește același scop, natura.
