fbpx

Reprezentantul BOR, ”piruetă” de poziționare: Și educația sexuală ar putea fi probă la bacalaureat

sursă foto: Basilica.ro

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a făcut o ”piruetă” de poziționare, după reacțiile vehemente ale societății civile în urma solicitării ca religia să fie probă la examenul de bacalaureat. Într-un interviu acordat Digi 24.ro, Bănescu spune, acum, că nu vede niciun rău în posibilitatea ca și educația sexuală să fie probă la bacalaureat. Este o abordare în premieră din partea reprezentantului BOR, instituție care, până acum, și-a exprimat în mod constant reticența față de predarea educației sexuale în școli.

Într-un comunicat dat publicității în iunie 2021, Patriarhia transmitea că se opune introducerii în școală a orelor de educație sexuală și susține că un astfel de demers reprezintă „un atentat asupra inocenței copiilor, care îi poate marca pe viață”. BOR adaugă că statul nu poate impune un model ideologic în educația copiilor, peste acordul părinților, și că este o minciună să faci o conexiune între statisticile privind numărul mare de mame minore din România și lipsa acestei educații.

Dialogul de astăzi între Bănescu și jurnalistul Digi24.ro, pe tema educației sexuale la bacalaureat:

Mergând pe aceeași logică, credeți că Educația Sexuală, ca materie opțională la bacalaureat, ar face vreun rău? Vasile Bănescu: Nu, n-ar face vreun rău, depinde cine o predă și cum o predă. Aici intrăm într-o problemă, apropo de diversitatea sexuală inclusă ca noțiune în programele școlare. Vreau să fiu foarte clar: termenul „diversitate” este unul absolut în ordine. Există diversitate culturală, etnică și sexuală, fără îndoială, nu e un secret pentru nimeni că există și oameni care nu sunt heterosexuali. Nu asta e problema. Problema e cu ce umpli conținuturile acestea. Teama cultelor –  mă rog, „teamă” e un cuvânt nepotrivit – rezerva cultelor care au semnat această adresă comună este legată de ideologizarea acestei materii numită „educație sexuală”. Ea există și azi cu numele de „educație pentru viață”, dar depinde de conținuturi. Așa cum nu sunt de acord, ca teolog, ca subiectele de bacalaureat la religie să fie strict teologice, consider că un subiect la educația sexuală la bacalaureat nu ar trebui să fie un subiect care să implice noțiuni foarte ideologizate. Pe scurt: nu este firesc ca unui copil în formare – de 8,10, 12 ani – să-i prezinți ca posibile modele firești de viață intimă orientări sexuale diverse. Această opțiune este hrănită de o înclinație pe care nu școala are datoria să o stârnească.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.