fbpx

Prețuri mici la o cantină studențească din Iași: 4,7 lei o ciorbă, 5 lei friptura

foto: ziaruldeziasi.ro

Prețuri mici și preparate diversificate la o cantină studențească din Iași: o ciorbă costă 4,7 lei, iar o friptură se vinde cu 5 lei.

700 de studenți și profesori iau masa la cantina Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, una dintre cele mai mari afaceri cu mâncare din zonă, potrivit Ziarul de Iași. O ciorbă de perișoare costă 4,7 lei, un cotlet de porc la tavă 5,25 lei, chifteluţe din carne de porc sunt 4,7 lei, o friptură din ceafă de porc costă 5,1 lei, un şniţel din piept de pui se poate cumpăra cu 5,85 lei,  iar o friptură din carne de vită este 4,3 lei. Şi garniturile sunt la fel de ieftine: o porţie de piure de cartofi costă 1,5 lei, pilaful din orez este 1,5 lei, iar cartofi rumeniţi la cuptor se vând cu 1,5 lei. O salată din varză albă costă doar 1 leu.

Programul celor 24 de angajați ai cantinei din Campusul Tudor Vladimirescu începe la ora 06.00. Pentru ca cele peste 20 de feluri de mâncare să fie gata până în ora 12.00 când se servește masa, bucătăreasa, împreună cu ajutoarele, pregătesc și gătesc alimente pentru peste o mie de porții zilnic.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” oferă 8 burse în valoare de 1.100 de lei/lună pentru studenții care doresc să desfășoare o serie de activități la cantina „Tudor Vladimirescu”.

„Se acordă 8 burse pentru studenții care vin în fiecare zi, câte 4 ore, să ajute la curățatul legumelor, la debarasarea meselor, la servire. Munca lor este răsplătită cu suma de 1.100 de lei”, a declarat Anișoara Moroșanu, administratorul cantinei, pentru Ziarul de Iași.

Alex Iftene, student în anul II la Inginerie, se numără printre acești bursieri.

„Este deja al doilea semestru când iau bursa de voluntar, am fost anul trecut și am văzut că îmi place… de ce nu? Mai ales că acești bani chiar mă ajută, de fapt cred că pe orice student ajută. Fiind încă student nu am posibilitatea să muncesc full-time. Aici eu curăț legume, servesc și chiar nu mi se pare dificil. Din banii obținuți contribui la plata chiriei, îmi mai cumpăr haine, încerc să nu mai apelez foarte mult la părinții mei, pentru că și ei au alte cheltuieli. Chiar sunt destui colegi și din anul I care optează pentru varianta asta”, spune studentul. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.