fbpx

Nicio universitate românească în primele 1000 din lume, după ce UBB a ieșit din clasamentul Shanghai

foto: ubbcluj.ro

Nicio universitate din România nu se mai află printre primele 1000 din lume, după ce UBB a ieșit din clasamentul Shanghai, unul dintre cele mai relevante clasamente internaţionale ale universităţilor lumii, potrivit Libertatea.

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a fost singura instituție de învățământ superior din țara noastră prezentă în acest top. În clasamentul din 2022, instituția academică din Cluj-Napoca ocupa o poziție în intervalul 800-900.

„Din cele aproximativ 30.000 de universităţi ale lumii, aproximativ 2.500 reuşesc să atingă o parte dintre criteriile/indicatorii clasamentului Shanghai, iar primele 1.000 sunt făcute public. Aşadar, aflându-se pe poziţia 800-900, UBB se află cel puţin între primele 5% universităţi ale lumii”, a transmis, după afișarea topului de anul trecut, universitatea din Cluj, într-un comunicat de presă.

Lista Shanghai Ranking 2023, publicată marți, nu oferă surprize majore la vârful clasamentului, notează Le Monde, citat de Libertatea. Pentru a 21-a oară de când este întocmită această listă, Universitatea americană Harvard conduce clasamentul internațional.

Creat în 2003 de Universitatea Jiaotong din China, acest clasament, care examinează peste 2.500 de instituții pentru a identifica primele 1.000, se concentrează pe activitățile de cercetare în domeniul științelor exacte.

La fel ca anul trecut, Harvard este urmată de alte două instituții americane prestiogioase: Universitatea Stanford și Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), apoi de Universitatea Cambridge, una dintre cele două instituții britanice care figurează – alături de Oxford (locul 7) – în primele 15 locuri. Abia pe locul al 15-lea figurează o universitate din afara celor două țări: Universitatea Paris-Saclay din Franța.

Criteriile de clasificare în clasamentul Shanghai:

(1) calitatea educaţiei (10%); (2) calitatea personalului academic (40%); (3) activitatea de cercetare (40%); (4) performanţa ponderată prin mărimea instituţiei (10%). Dintre indicatori, se consideră premiile Nobel şi Field, numărul Highly Cited Researchers, publicaţiile în revistele Nature şi Science şi publicaţiile ştiinţifice în Science şi Social Science Citation index.

UBB din Cluj-Napoca rămâne cea mai performantă din țară

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.