Lumi diferite. Profesori care își urăsc elevii și cei care cred în schimbări bune

profesori care urăsc elevii

de Gabi Bartic, CEO Brio

Bună, sunt Gabi și lucrez de-o vreme în zona educației. Spuneam unui coleg venit la noi, cu background solid de comunicare, sănătate, ONG, de toate, că nu cred că își imaginează cantitatea de umori negative, cantitatea de orgoliu, de încrâncenare și de bățoșeală din domeniul ăsta al educației către care ne uităm noi ca la ultima șansă pe care o are țara asta. Două luni după ce a venit la Brio mi-a dat dreptate. Cu asupra de măsură, dacă mai era nevoie.

Din motivul ăsta, că-s cumva acoperită de toate dejecțiile urâte ale sistemului și că toleranța mea are și ea niște limite, mi-am propus ca în weekenduri să nu le mai văd. Îmi pun o plasă voită, de pisici și de gătit, în care funcționez să-mi golesc cumva creierul și stomacul pentru două zile.

Funcționam cumva bine în convenția asta. Până weekendul ăsta când am citit, cumva una lângă alta, câteva postări. Cea a Mirelei Stetco, despre școala vieneză a nepoțelei ei și un tip de concluzie a Danielei Vișoianu. Pe scurt, ele au scris despre adulți care iubesc copiii și le creează și facilitează tot spațiul de dezvoltare de care au nevoie. Eu am spus asta mai dur la un moment dat. Nu putem scrie în nicio lege, nici nu știu cum am putea scrie asta în VREO lege: trebuie să iubim copiii înainte de a ne apuca să facem acțiuni transformatoare asupra lor, educația fiind o asemenea acțiune transformatoare. Poți să scrii tone de hârtii, să ai cei mai bine intenționați oameni „la centru” (oricare ar fi centrul ala). Nu că i-am avea, nu că cei care sunt nu-s rarisimi. Dacă oamenii ăia care intră în contact direct cu copiii (profesori, directori) nu-i iubesc, nu vor să facă TOT CE E OMENEȘTE POSIBIL pentru ca ei să crească, poți avea o bijuterie de lege. E degeaba.

Și-am citit comentariile postărilor legate de cererile de modificare a Statutului Elevului. Le știți: cele cu justificarea notelor, cu ora de religie, cu testele, multe. Repet: sunt scrise de Asociații ale Elevilor. Copii, ca să traduc. Copii care au decis să se implice. Cu toate riscurile care vin la pachet (și sunt multe, le intuiește oricine). Uitați-vă, dacă vreți o colecție de profesori care urăsc copiii. Uitați-vă dacă vreți să vedeți de unde ne vine cultura pumnului în gură, cultura ne-dialogului, cultura ne-ascultatului. UItați-vă doar dacă sunteți ferm convinși și această convingere e ne-zdruncinabilă că se poate schimba ceva în educație. UItați-vă dacă nu aveți copii. Spun eu: unele cereri sunt nerealizabile, altele pornesc de la premise proaste, altele se antepronunță pe lipsa de profesionalism. Dar reveniți la lectura comentariilor: e greșită această prejudecată?

Trăim în lumi diferite, noi cei care credem în schimbări bune și cei care trebuie să le împlinească. Cât timp vom avea profesori care-și urăsc joburile și copiii, schimbarea va fi granulară și meteorică. În locurile alea în care-și găsesc refugiu profesori care nu-și urăsc elevii. Și care cred că fiecare idee (mai ales dacă e venită de la copii) merită analizată. Nu pusă la colț, pe coji de nucă. Nu ridiculizată. Nu penalizată cu „doi, treci la loc”. Nu tratată whataboutist de tipul „da cafeluță nu vor să le dăm când vin la școală?”. Agresivitatea societății în care trăim s-a învățat undeva. Și tare mi-e teamă că pe asta chiar o predăm cu succes în școlile noastre. Dacă am da o PISA la nepăsare, am sta probabil mai bine.

Vestea bună mi-a venit tot din feed, aseară. Incredibilă potrivire. Ascultați versurile. 

urăsc elevii