fbpx

DOCUMENT Catalogul cu programe de formare pentru profesorii de liceu prin proiectul ROSE a fost transmis către ISJ-uri

sursă foto: Freepik

Catalogul cu programe de formare profesională continuă oferite cadrelor didactice din învățământul liceal prin proiectul ROSE a fost transmis către inspectoratele școlare județene.

Ariile tematice:
1. Neuroștiința învățării și/sau stare de bine pentru învățare eficientă;
2. Predarea științelor prin metoda investigației științifice (inquiry-based learning);
3. Dezvoltarea competențelor de literație prin curriculum;
4. Dezvoltare socio-emoțională (SEL), îmbunătățirea relațiilor profesor – elevi;
5. Centrarea pe elev, centrarea pe competențe, incluziune și echitate în predare-învățare-evaluare;
6. Consilierea școlară și profesională a elevilor – pentru consilieri școlari și profesori diriginți;
7. Abilități de coaching & leadership pentru profesori și directori;
8. Utilizarea tehnologiilor digitale în predare – învățare – evaluare, precum și în managementul instituției școlare;
9. Cultură organizațională și dezvoltare personală – programe pentru directori;
10. Comunități de practică pentru dezvoltarea, susținerea și exersarea competențelor dezvoltate prin programele de formare continuă.

 Grupuri țintă:
cadre didactice din învățământul liceal, consilieri școlari, diriginți.
directori ai instituțiilor de învățământ liceal.

Oana Moșoiu, coordonator intervenții sistemice pentru proiectul ROSE în Ministerul Educației, a explicat, într-un interviu acordat Educație Privată, efectele pe care acest program le-ar putea avea în sistemul de învățământ:

 O bună parte din ariile tematice sunt centrate pe aspectele emoționale din relația profesor-elev. Există o necesitate semnificativă legată de acest aspect?

Sigur, mulți elevi menționează relația profesor – elev ca fiind importantă în procesul de învățare, în consilierea personală și de carieră. Proiectul ROSE a finanțat granturi în care au fost activități mixte de remediere și consiliere, dezvoltare personală. Mulți profesori nu știu să realizeze dezvoltare personală, se limitează la activitățile de predare. De aceea au fost create ghiduri pedagogice pe aceste teme https://www.rose-edu.ro/resurse-ghiduri-pedagogice/. De asemenea, și cursurile acestea reflectă această nevoie, o temă amplă.

Ce contribuții concrete aduce partea de program destinată directorilor de școli?

Dezvoltarea dimensiunii de leadership și de lucru la nivel de echipă a liceului (competențe de coaching aplicate în rolul de director). E nevoie de o implicare mai mare a directorilor pentru a stimula profesorii să lucreze în echipă, să nu piardă din vedere elevii cu probleme, care vin cu puține resurse și personale, și din mediul lor, să cuprindă pe toți elevii în demersurile de sprijin. De asemenea, să comunice mai bine la nivel de echipă – cu profesorii, cu părinții (la liceul implicarea părinților mai scade), să știe să organizeze mai bine ședințele și să mute accentul de la aspectele mai formale, la cele de țin de a răspunde nevoilor specifice ale elevilor, pentru a crește participarea la educație, la examene și a-i ajuta în tranziția spre parcursurile educaționale ulterioare sau spre piața muncii, după caz.

De ce este recomandabil pentru profesori să se înscrie în acest program?

Sunt programe centrate pe competențe transversale, se pot aplica dincolo de curriculum, care adresează și dimensiunea dezvoltării personale a cadrelor didactice, mai puțin abordată.

Catalogul programelor de formare profesională continuă oferite cadrelor didactice din învățământul liceal prin proiectul ROSE, integral:

catalog programe formare_ROSE sept 2023_final

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.