Închide
de Daniela Vișoianu, expertă în educație
– Tu când ai înjurat ultima dată (în familie)?
Astăzi, inspirată de filmul #teambuilding o să scriu despre înjurături. Că tot suntem toți perfecți pe aici – vorba altui cântec: „pe afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardu’.” Iar asta cu înjuratul e neașteptat de studiată de cercetători și pare un mecanism valoros pentru reglarea emoțională și relațională.
1. Cică (studii): echipele care împărtășesc un limbaj vulgar tind să lucreze mai bine împreună, membrii ei se simt mai apropiați și echipa este mai productivă decât altele care nu au această dimensiune. Pfooai…, te pomenești că cei din echipa de la #teambulding au studiat și ceva știință.
2. A înjura nu e neapărat bine sau rău. Rău este să nu recunoaștem, onest, că ni se întâmplă majorității și ne este dificil să spunem dacă o facem pentru cum sună sau pentru cum ne simțim atunci când spunem o înjurătură, sau… Ideea centrală este să nu exagerăm și să conștientizăm de ce folosim înjurături, în ce context le folosim, dacă e un mediu sau altul care ne provoacă mai mult ș.a. întrebări care să ne inspire.
3. Mereu încercăm să ne învățăm copiii să NU înjure și mereu sfârșim prin a-i ruga să nu (mai) înjure. Și de aici marile dezbateri de la locul de joacă sau de la grădiniță.
4. Mamele contează. Sigur că atașamentul emoțional din primii ani de viață rămâne decisiv, dar pare că o mamă care înjură, mai ales în situații de variații ale comportamentului securizant, își va influența copilul mai mult decât alte elemente din mediul de creștere/educație. (Vedeți, de aceea e bun exemplu din film, pare că mama #teamliderului a făcut ceea ce trebuie. Ops, stai că nu era vreun film cu substrat, totul e superficial).
5. Anturajul contează, mai ales pe măsură ce crește copilul. Cred că nimeni dintre cei care NU știu cum vorbesc între ei copiii de gimnaziu, sau la ce limbaj sunt expuși copiii de gimnaziu, nu ar trebui să strâmbe din nas la limbajul din film. Dar limbajul vulgar este folosit ca parte dintr-un ritual de integrare. Ca un test de primire în gașcă/în echipă. Deseori o înjurătură jignește și afectează mai puțin decât cuvinte bine alese și care nu sunt vulgare, de tipul: ”nu ești bun de nimic”.
6. Înjurăm de regulă atunci când suntem tensionați, avem o anume stare emoțională și folosim cuvinte care se referă la ceva considerat „tabu”. Faptul că înjurăm este un indicator pentru ceilalți că tocmai traversăm un episod mai intens de trăiri emoționale. Ne poate ajuta să reducem din tensiune, funcționează ca un mecanism de gestionare a stresului sau frustrării. Și poate preveni violența fizică.
7. Înjurăm la adresa noastră, NE înjurăm, atunci când nu ne iese ceva. Dar înjurăm mai ales în prezența altora, avem nevoie de comunitate, de alții, care să preia din tensiune. Plus, uneori oamenii înjură și când sunt bucuroși, când le-a ieșit ceva bine.
8. Am văzut un studiu făcut pe fanii unor echipe de fotbal – aceștia înjură, inclusiv pe twitter, mai degrabă pe jucătorii echipei favorite. Mult mai rar pe adversari. E vorba despre atașament și investirea emoțională cu așteptări/speranțe. Clasic, veți spune – suntem mai critici cu cei mai apropiați.
9. Unele studii vorbesc despre impactul pe care l-a avut feminismul în extinderea utilizării unui limbaj vulgar în societate, inclusiv în filme. Într-o lume dominată de bărbați, o femeie poate simți confortul unei înjurături colorate și bine plasate. Și poate fi o probă pe care o trece 😊. Da, sunt niște dinamici de putere, discuția e mult mai nuanțată, dar merită păstrată și această dimensiune de gen – v. sancționarea celor care, doamne fiind, vorbesc mai colorat, chiar dacă mai puțin colorat decât colegii lor.
10. Nu am scris pentru a pleda pentru beneficiile înjurăturilor. Ci pentru a sancționa ipocrizia pe acest subiect. Toată această violență de limbaj, sărăcire de vocabular și lipsă de respect pentru cum se simt cei care sunt martori este și responsabilitatea noastră. Alegem să fim pudibonzi și să nu vorbim despre lucrurile critice, în mod autentic. Da, se înjură prea mult în familii, în organizații, în social-media, în școli. Și se vorbește urât. Dar dacă evităm tema, nu avem înțelegere, știință și date, nici că vom depăși subiectul într-un mod care să ne ajute pe toți. Și viitorul nu sună deloc bine.
Final: căutând o imagine care să însoțească ideile de mai sus, am găsit și un articol – poate e mai bun/mai util decât ideile mele scrise telegrafic mai sus.
