Închide
Sociologul Gelu Duminică explică, pe pagina sa de Facebook, de ce copiii din mediul rural au rezultate modeste la Evaluarea Națională, după ce Ministerul Educației a publicat rezultatele de anul acesta.
Ce spune Gelu Duminică:
Aproximativ 70% din elevii din mediul rural au luat la examenul național note sub 7 din care vreo 40% sub 5. Alte câteva zeci de mii bune nici măcar nu s-au mai înscris sau au abandonat pe parcurs….
Scurt, de ce:
– Calitatea școlilor din mediul rural este net inferioară. Dacă ai nenorocul să te naști acolo, șansele să ai parte de o scoală bună scad dramatic.
– Participarea copiilor din mediul rural la programe de educație timpurie este mai degrabă accidentală. Și nu, nu mă refer la gradinițe ci la creșe. Studiile ne arată importanta educației timpurii și cum 1 dolar investit aici vor economisi vreo 10 peste câțiva ani. Vreo 3-4 creșe sunt în tot ruralul românesc.
– Programul ăla cu bani de grădiniță (am dat bani părinților să-și aducă copiii la grădi) a fost o prostie imensă pentru că marea problemă este calitatea educației preșcolare din mediul rural/dezavantajat.
– Piața meditațiilor este mult mai mică în mediul rural pentru simplu motiv că părinții nu-și permit. Într-o țară cu vreo 40% din populație care trăiește în risc de deprivare materială severă, dacă nu ai norocul să te naști într-o familie care câștigă bine, șansele tale de dezvoltare scad.
– Centrele comunitare/de zi, programele after-school, grupurile de susținere și suport, etc – susținute de autoritățile publice locale – lipsesc cu desăvârșire.
– Asistența socială, consilierea psiho-emoțională, echipe integrate de suport, etc nu prea există.
– Modelul de reușită la nivel local este mai degrabă cel care ”pleacă afară și face bani” și mai puțin cel care ”face carte”.
– Formările profesionale la care sunt expuși profesorii sunt de cele mai multe ori ”de formă”. Indiferent dacă sunt făcute pe bani europeni sau nu….
– Multe cadre didactice care predau în aceste școli sunt printre cele mai slabe resurse ale sistemului educațional românesc. Revin cu vechea mea obsesie cum că sistemul de titularizare actual este o mare frână în dezvoltarea școlilor.
– Intervenția ONG-urilor în aceste zone este limitată și extrem de slab susținută.
– România nu are încă o hartă a școlilor dezvantajate/zone de intervenție prioritară chiar dacă se știu școlile care au rezultate catastrofale de ani de zile.
– Capacitatea de gestionare a unor proiecte extra-bugetare la nivel de școală este spre zero. Fără proiecte nu prea poți dezvolta o școală despre care vorbim.
– Primăriile investesc mai mult în betoane și deloc în oamenii viitorului.
– Politicienii se gândesc cum să mai câștige un mandat și deloc la cum va arăta societatea lor peste 12 ani. Cum educația înseamnă investiția ta în viitorul de peste 12 ani, nu sunt interesați deloc.
– Părinții sunt ei înșiși prinși într-un cerc vicios și nu realizeaza faptul că dacă școala e ca pe vremea noastră (sau mai rău) nu e deloc bine pentru viitorul copiilor.
ETC, ETC.
Și noi dezbatem dacă să introducem religia ca materie opțională la BAC, nu?
