Închide
de Liviu Ardelean Attila Kovács
Înotătorul David Popovici a demonstrat lumii întregi că este un sportiv extrem de valoros și un adevărat campion, popularizând acest sport și contribuind la identitatea națională și a valorilor culturale. Performanțele le-a obținut prin muncă, antrenamente și sacrificii. Altfel. e imposibil de ajuns la nivelul înalt la care se află. Deși forma fizică este foarte importantă pentru un sportiv de talia lui, succesul nu se rezumă la atât. Determinarea, disciplina și cunoașterea sunt la fel de importante, pregătirea mentală fiind o necesitate când obiectivul tău este să fii cel mai bun. Un campion este mai complex decât ne închipuim de la distanță.
Ne bucurăm când privim succesul din bazin la televizor și ne întristăm în urma unui eșec. Este firesc să fim dezamăgiți, însă în ce măsură suntem îndreptățiți să reacționăm negativ pe rețelele de socializare când eroul nostru are o zi proastă? Cât este de grav să ai un eșec când înveți din greșeli? Într-un interviu pentru educațieprivata.ro, conferențiar la Universitatea Transilvania din Brașov și doctor în filosofie, Attila Kovács vorbește despre perspectiva societății în cazul sportivilor de performanță, rolul jucat de sport în construirea valorilor și gestionarea eșecurilor.
Cât de complex este un sportiv precum David Popovici?
Este incredibil de greu să ajungi la nivelul acesta. Oamenii de talia lui David pariază totul pe o carte. Nu au cum să reușească dacă nu „mănâncă pe pâine” înotul, de dimineața până seara. Performanțele pe care le-a obținut sunt imposibil de atins dacă nu se trezește și se culcă cu gândul la înot, dacă viața lui și a familiei sale nu se învârtesc în jurul înotului. Asta presupune sacrificii enorme, toată familia își sacrifică viața, totul se învârte în jurul unui singur obiectiv. Evident că munca trebuie să fie 100% bine făcută, dar, dacă totul se leagă, eventual apare și performanța. Să ajungi campion mondial la înot este foarte dificil.
Lumea de obicei nu înțelege ce presupune o performanță de genul acesta. Odată ce a ajuns acolo, noi avem așteptări de la el: dacă a fost o dată campion mondial, ar trebui să fie tot timpul. Nu. Sunt suișuri și coborâșuri. Pregătirea și antrenamentul trebuie să fie dozate la nivelul corespunzător exact în momentul competiției, mai ales la concursurile acestea de sprint la care participă el. Nu este sport de anduranță și câteva sutimi pot face diferența între locul 1 și 3 sau între podium și locurile 5, 6. Diferențele sunt foarte mici la acest nivel.
Campionul a declarat că „oricine a făcut sport vreodată știe că nu ai cum să câștigi întotdeauna și atunci când nu câștigi, ai ceva de învățat mult mai valoros”. Cât de important este să învățăm să și pierdem?
Un sportiv care a ajuns să fie în fruntea clasamentului mondial la o disciplină are o mentalitate de învingător, nu concepe să fie pe locul 2, 3 sau în afara podiumului. Dar se întâmplă și cu ei, și cu alți mari sportivi. Am văzut cum Djokovic a pierdut finala de la Wimbledon în fața lui Carlos Alcaraz. Este incredibil de grea înfrângerea, s-a văzut și în discursul lui, chiar dacă are deja peste 20 de Grand Slam-uri câștigate. Așa este și Popovici și sunt convins că este foarte, foarte greu pentru el să accepte o înfrângere.
Am discutat și la cursurile de filosofie: cineva care are o mentalitate de învingător poate să transforme un eșec într-un câștig, în sensul în care el învață, analizează ce nu a mers bine, iar în viitor va fi un avantaj al lui. Asta face diferența.
Dacă învățăm din greșeli, mai putem vorbi despre dezamăgiri sau eșec?
Le resimți ca dezamăgiri în momentul în care se întâmplă, dar capacitatea de a le transforma în ceva benefic face diferența între un câștigător și un pierzător; între un sportiv de top și unul care nu ajunge în top niciodată.
Cum se poate regăsi publicul în performanțele sportivilor?
Sportivii, prin sacrificiul pe care îl fac, prin modul lor de viață și performanțele pe care le ating, pot fi un model pentru noi. Așa îi privesc eu pe sportivii cu care mă identific și încerc să găsesc mereu lucruri care mă inspiră, care să mă facă pe mine mai bun, să mă autodepășesc. Urmăresc obiective mai mari ca să îmi depășesc propria condiție. Evident că înotul presupune o anumită condiție fizică, genetică și tehnicitate, dar nu totul este legat de corp. La fel de importantă este și partea mentală, tot ce ține de motivație, dăruire, ambiție, concentrare etc. Practic, ei ajung la performanță prin mentalitate și asta am putea învăța noi de la ei: cum ne putem folosi partea mentală pentru a depăși anumite obstacole pe care le întâmpinăm în viață, pentru a ajunge la obiectivele pe care ni le propunem.
Ce rol joacă sportul în construirea identității naționale și a valorilor culturale?
E o întrebare complexă. Sportul joacă un rol important peste tot în lume în construirea unei identități. Trebuie analizat ce face, cum contribuie sportivul la această identitate.
Dar este și reversul medaliei: ce fac națiunea și statul pentru sportiv? Aici, din păcate, lucrurile lasă de dorit, pentru că știm foarte bine că și Popovici s-a străduit foarte mult, iar performanța la care a ajuns este 99% datorată lui și familiei sale. Eforturile sunt ale lor, nu ale unei comunități sau țări. Este valabil și pentru alte sporturi, din păcate, unde statul contribuie foarte puțin.
Pe de altă parte, avem așteptări foarte mari – cum ai spus și tu și cu care am început de fapt acest interviu –, a ajuns locul 1 mondial, se întâmplă o dată să iasă din top 3 și deja ne simțim trădați. Avem așteptări incredibile de la el, dar noi ce am făcut pentru el? Ar trebui să ne punem și această întrebare, pentru că cei mai mulți dintre ei nu sunt susținuți financiar, nici din punctul de vedere al infrastructurii. Totul cade pe umerii familiei.
Vorbim despre un sport individual, dar acest lucru se întâmplă și în cazul sporturilor de masă, unde o echipă mișcă mase mult mai mari de oameni. Dacă o echipă de fotbal, de exemplu, pierde un campionat mondial sau un turneu important, dezamăgirea poate fi foarte mare. Tocmai din cauza asta, am văzut că nici antrenorii nu rezistă foarte mult dacă nu obțin rezultate.
Cum poate învăța societatea să gestioneze momentele în care sportivii nu urcă pe podium?
Să fie relaxată și oamenii să înțeleagă că, precum în viața lor, există suișuri și coborâșuri, succes și eșec, momente bune și momente grele. Așa este și viața unui sportiv. Trebuie să vedem cu putem face noi, ca societate, să ajutăm acești sportivi, nu să scoatem cuțitul și să sărim la beregata lor când nu performează.
David Popovici a mai declarat că abia așteaptă următorul concurs, ca să le demonstreze adversarilor săi că s-au bucurat prematur. Cum poate să fie văzută rivalitatea dintr-o perspectivă constructivă?
Dacă el vede în cineva un adversar de temut, evident că se va strădui să își îmbunătățească anumite aspecte unde a avut probleme. Cum ziceam mai devreme, acel adversar nu e văzut ca un dușman, ci ca un prieten care îl face pe David să dea tot ce are mai bun, prin conversia dificultății într-un atu, ca să câștige data următoare.
David Popovici este pasionat de filosofie. Dacă ar fi studentul dumneavoastră, ce carte i-ați recomanda?
Nu am știut că e pasionat de filosofie. Cam toate cărțile cu care îmi „chinuiesc” studenții, la seminar, ar fi pe listă. Dar, în special, îmi plac conceptele filosofice ale existențialismului, pentru că se potrivesc foarte bine oamenilor de rând, dar și sportivilor de performanță. Acestea se bazează pe ideea că omul poate să își depășească condiția în orice moment, că poate să își croiască singur drumul în viață. Cred că acesta este și principiul lui David Popovici în viață, chiar dacă, probabil, nu știa că sunt idei filosofice în momentul în care a decis că o să devină un înotător de performanță.
Aș recomanda „Mitul lui Sisif”, eseul lui Albert Camus. Dacă îți amintești, Sisif a fost condamnat la o muncă absurdă, să împingă un bolovan pe munte, care se rostogolește înapoi și o ia de la capăt, muncind la nesfârșit. Chiar și în aceste condiții, spune Camus, Sisif este fericit. Cum de este fericit? Munca sisifică sunt antrenamentele lui David de la ora șase dimineața, zilnic, la nesfârșit.
Attila Kovács este conferențiar la Universitatea Transilvania din Brașov, unde predă filosofie, retorică și leadership la Facultatea de Sociologie și Comunicare. A obținut titlul de doctor în filosofie în 2011, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, este performance coach acreditat de EMCC și deține recordul național la freediving.
Attila Kovács Attila Kovács Attila Kovács Attila Kovács Attila Kovács Attila Kovács Attila Kovács Attila Kovács Attila Kovács Attila Kovács
