fbpx

Când se termină literele din alfabetul grec, variantele Covid ar putea fi numite după constelații- oficial OMS

Photo 127575383 © Vitalij Kopa | Dreamstime.com

Noile variante ale coronavirusului ar putea fi numite după constelațiile stelare, odată cu epuizarea literelor alfabetului grec, a sugerat un înalt oficial al Organizației Mondiale a Sănătății.

Într-un interviu acordat publicației The Telegraph, Maria Van Kerkhove, șeful tehnic al OMS pentru Covid-19, a declarat că agenția ONU pentru sănătate caută deja noi nume pentru mutații, pe fondul temerilor că vor exista mai multe variante decât cele 24 de litere ale alfabetului grec.

Acest sistem a fost introdus la sfârșitul lunii mai și până acum au fost denumite 11 mutații: patru variante îngrijorătoare, inclusiv delta și beta; patru variante de interes, cum ar fi eta și lambda; plus epsilon, zeta și theta, considerate a fi „de interes”, dar, între timp, retrogradate.

Totuși, dat fiind că noul coronavirus a continuat să producă mutații, este posibil să existe mai multe tulpini-cheie decât literele disponibile.

Potrivit celor spuse de dr. Van Kerkhove, constelațiile stelare sunt favorite pentru a urma literelor din alfabetul grec, sugerând că am putea vedea într-o zi variante cunoscute sub numele de Berbec, Gemeni sau Orion.

Mai multe alternative au fost deja respinse, inclusiv zeii și zeițele grecești – parțial din cauza preocupărilor legate de pronunție.

„Vom rămâne fără litere din alfabetul grec, dar căutăm deja următoarea serie de nume”, a spus dr. Van Kerkhove, care a solicitat mai întâi un sistem de denumire colocvială anul trecut pentru a preveni legarea variantelor de locuri – o practică considerată discriminatorie de către OMS.

„De fapt, luăm în considerare constelațiile stelare”, a adăugat ea. „Ne gândeam să mergem cu varianta de zei sau zeițe grecești și am spus, vă rog, vă rog să nu mă faceți să spun asta public”.

Următoarea alegere – care nu va afecta numele științifice ale variantelor Sars-Cov-2 – ar putea fi anunțată „relativ repede”. În prezent, grupul de lucru privind evoluția virusului și echipa juridică a OMS verifică propunerile pentru „a ne asigura că nu supărăm pe nimeni cu aceste nume”, a spus dr. Van Kerkhove.

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/night-sky-stars-andromeda-constellation-galaxy-m-observing-over-small-refractor-telescope-image127575383

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.