Închide
de Marcel Bartic, profesor tabletele
De pe la jumătatea lunii iulie, fac parte din echipa de profesori și antreprenori care organizează Școala Remedială de Vară. Un proiect ambițios și inovator, care a strâns sub umbrela lui trei startup-uri din zona educației digitale (Brio, Livresq și Kinderpedia) și un grup de profesori inimoși și dedicați.
S-au înscris două mii de copii de ciclu primar și gimnazial. Și s-ar mai fi înscris dacă posibilitățile noastre logistice ne-ar fi permis. Asta ne-a arătat cât de mare este nevoia și dorința de cunoaștere din partea copiilor din România și cât de nepregătit a fost sistemul nostru de educație pentru predarea online. Sigur că sunt excepții. Școli și profesori care s-au adaptat rapid și au reușit să ducă procesul didactic mai departe la fel de bine pe cât au făcut-o și până atunci. Dar, trebuie să recunoaștem, nu ei au dat nota dominantă din ultimul an școlar. Cei mai mulți dintre copiii care s-au înscris în programul nostru au spus că nu au făcut sau nu au înțeles mare lucru din conținuturile parcurse în anul școlar anterior. Că temele sau cele câteva pdf-uri trimise pe whatsapp nu au ținut loc de lecții digitale. Că vor, efectiv vor să învețe și să recupereze materia.
Programul elevilor care s-au înscris la Școala remedială constă în două ore de limba română pe săptămână și două de matematică, fiecare în zile diferite. Copiii primesc teme, fac exerciții de gramatică, geometrie, algebră, reiau teoremele sau operele literare pe care nu le-au înțeles la școală și, mai nou, își fac curaj să scrie și la revista școlii. În fiecare zi, interacționez cu ei, cu părinții lor și profesorii care țin aceste cursuri. Am ajuns să le cunosc problemele cu care se confruntă, speranțele și aspirațiile pentru viitor. Cei mai mulți dintre ei nu sunt în situația de a-și permite meditații. Unii dintre ei participă la ore de pe telefonul părintelui sau de pe un calculator vechi și uzat. Împreună cu colegii mei din managementul Școlii remediale, am încercat să le mai dăm câte o mână de ajutor pe unde am putut și cât ne-au permis posibilitățile. Mi-am amintit însă, că la începutul anului trecut, Ministerul Educației le-a oferit copiilor tablete. Acesta a fost o momentul în care m-a lovit o curiozitate grozavă.
Unde sunt acum tabletele?
Cei mai mulți dintre părinții cu care am vorbit mi-au spus că, la sfârșitul anului școlar, conducerea școlilor de care aparțin le-au cerut să restituie device-urile. Cu tabel, cu proces verbal de predare – primire. Tot tacâmul. De ce, am întrebat eu. Nu știm, mi-au răspuns.
Nu știu dacă această directivă a venit de la Minister, inspectoratele școlare sau este doar un exces de zel din partea unor directori. Înclin să cred că e ultima variantă pentru că nu toate școlile au făcut asta.
Dar e o greșeală.
Dacă motivele care au stat la baza acestei decizii țin de grija școlilor de a nu da cu subsemnatul pentru pierderea sau deteriorarea tabletelor, atunci este imperativ necesar să vină niște clarificări în acest sens din partea Ministerului Educației. Pentru că educația nu se face cu țârâita. Este absurd să le dai copiilor tablete ca, la sfârșitul anului școlar, să le iei înapoi. De ce? În timpul vacanței, elevii nu au voie să citească? Să participe la cursuri gratuite, dacă vor? Cu atât mai mult cu cât, știm deja, sunt sute de mii de copii din mediul rural pentru care aceste device-uri au fost, multă vreme, singura lor legătură cu școala. Ne simțim mai bine acum că le știm sub cheie, în vreun depozit sau în biblioteca școlii, aruncate grămadă în cutii de carton? În „siguranță”?
Sunt de acord. Se pot strica. Pot sta undeva, pe un birou, nefolosite. Pot fi utilizate în o mie de alte scopuri decât cele care au legătură cu educația. Dar suntem siguri că e așa? Siguri, siguri? Avem noi așa niște certitudini că elevii din România ar fi lăsat să se așeze praful pe acele tablete? Eu nu cred. Nu după ce am făcut două mii de înscrieri la Școala Remedială de vară și am văzut alte câteva sute care ar fi vrut să participe la cursurile noastre. Nu cumva e vorba, mai degrabă, despre prejudecățile noastre în ceea ce-i privește pe elevi? Nu cumva plecăm de la premisa (greșită) că sunt dezinteresați și că nu vor să învețe?
Eu sunt convins că e așa.
Credeți că am putea învăța, odată și odată, să avem încredere în copiii noștri?
Chiar dacă există riscul ca acele tablete să fie deteriorate sau folosite în alte scopuri și tot cred că e un cost prea mic în comparație cu beneficiile pe care le-am avea, ca societate, ca acești copii să rămână conectați la educație. Învățarea nu se întâmplă doar la școală. Controlat, planificat, cu proces verbal. Actul de educație trebuie inspirat de școală și continuat acasă, în parc, la locul de joacă, în magazin, în mijloacele de transport. La bibliotecă, la teatru, cinematograf, în muzee, în natură. Online, offline. Oricum. Sigur, sunt costuri. Trebuie investiți bani, resurse, timp și energie. Dar să nu vă pară rău după acești bani.
Îi investim în propriul nostru viitor.
Domnule ministru, lăsați-le tabletele copiilor și în vacanțe. Le-am văzut, nu sunt chiar vârful de gamă în tehnologia educațională deci n-ar fi cine știe ce pagubă. Poate va fi nevoie să mai înlocuiți din ele. Să le mai reparați. Să mai cheltuiți niște bani. Dar dacă salvați măcar o parte din sutele alea de mii de copii deconectați de la educație, dacă reușiți să le dați instrumentele cu care să-i țineți legați de școală și ideea de cunoaștere, eu zic că va fi un câștig pentru noi toți.
UPDATE
