Ramona Strugariu: Despre sport în școală vs. sfânta carte
29 Decembrie 2020, 23:47
Europarlamentarul USR-PLUS Ramona Strugariu a comentat controversele provocate de afirmația noului ministru al Tineretului și Sportului, Eduard Novak, care a spus că orice copil ar trebui să știe să înoate și să patineze:
Despre sport în şcoală vs sfânta carte
Nu se exclud. Ba chiar se susțin reciproc. Haideți să încercăm acest exercițiu de a nu ne oripila din start când auzim că „orice copil ar trebui să ştie să înoate”. Şi să nu sărim cu „sfânta carte e mai importantă”. Sunt importante amândouă. E un semn de civilizație şi de sănătate a minții să vrem să ajungem acolo. Ştiu, suntem la ani-lumină, în unele părți ale României, de asemenea condiții. Dar asta nu înseamnă că suntem chiar blestemați să rămânem etern acolo. Se pot face toate, cu răbdare, voință, implicare, bani cheltuiți cu mintea limpede, PARTICIPARE.
Eu nu ştiam să înot decât foarte puțin şi incorect – ce am apucat a învăța pe Prut, copil fiind. Iar în Belgia, pentru că orele de înot sunt obligatorii din şcoala primară, copilul meu a învățat – şi i-a plăcut tare mult. Aşa că a trebuit să mă adaptez şi să învăț, la rândul meu, ca să pot ține pasul cu el, cât de cât. De frică am învățat, să nu-i vină vreo idee să se tot ducă într-un bazin iar eu să mă uit ca proasta şi să nu pot face nimic. Iar faptul că am învățat mi-a salvat sănătatea, pentru că singura soluție funcțională de ameliorare recomandată de toți terapeuții la care am fost, ani mai târziu, este înotul.
Sportul înseamnă disciplină dar şi relaxare, dezvoltare a spiritului de echipă şi a lucrului în echipă, înseamnă un pic de matematică, un pic de fizică, de chimie, de biologie, un pic de logică, multă psihologie, multă diriginție – dacă îl fac oameni pasionați de meseria lor. Multe sisteme de educație din lume îl consideră o parte esențială a curiculei şi a dezvoltării personale a elevului.
Nu trebuie neaparat ca fiecare şcoală să aibă piscină. În Belgia e frecvent ca mai multe şcoli să fie abonate la o singură piscină – comunală (publică) sau privată – cu un program foarte bine organizat şi rezervări prealabile, astfel încât să poată fi acoperite ariile curiculare şi să fie permis şi accesul publicului larg.
Tot aici, clasele pleacă obligatoriu, o dată la un anumit interval de timp (2 ani, de regulă) în excursii de câteva zile în afara localității, unde au activități preponderent sportive şi de cercetaşi, de explorare a naturii, de orientare, de dezvoltare a independenței şi siguranței de sine. Sunt programe numite „clase verzi” şi „clase de zăpadă” – iar cele de iarnă au prevăzut program de schi şi diverse sporturi de iarnă. Nu, nu vorbesc de şcoli private şi sofisticate, pe bani mulți. Vorbesc de şcoli publice, normale – cu acces la astfel de activități pentru toți copiii.
Un copil de clasa a 5-a din Belgia face sport şi de 3 ori pe săptămână (inclusiv înot). Mi se pare minunat asta, pentru că ajută la apetitul pentru carte. Şi e sănătate curată.
Da, cred că trebuie să avem ambiția de a ajunge acolo. Prima oară terminăm cu wc-urile din fundul curții, ştiu. Ne asigurăm că aceşti copii au posibilitatea unei mese calde şi condiții decente de studiu, profesori instruiți şi motivați, dotări elementare. Dar şi educația sportivă ține de un elementar şi de o decență la care ar trebui să aspirăm. Aş fi dat orice să fi avut parte de asta în generația mea. Şi îmi amintesc că din nimic, profesorul nostru de sport din şcoala generală, un om extraordinar, a construit o lume întreagă. Cosea mingile cu mâinile lui, ca să putem juca. Am participat la campionate de handbal, sport pe care îl adoram, şi am nişte amintiri extraordinare. Nimic din toate lucrurile acestea nu mi-a întors din drum dragostea de carte. Iar pasiunea pentru fotbal o am de la 5 ani, când săream garduri mici fără să le ating, „precum fotbaliştii în cantonament”. Am învățat de la tata. El mi-a pus mingea la picior şi mi-a aratat cum se joacă, nu avea tabuuri şi prejudecăți despre ce pot şi nu pot să facă fetele. El, a cărui mare dragoste în viață, în afară de mama, a fost sportul. Tot el i-a insuflat dragostea de fotbal lui David, care a vrut să meargă la un club şcolar apoi şi să continue să joace acolo.
Îi sunt recunoscătoare pentru asta. Şi le-aş fi adânc recunoscătoare celor care – guvernanți şi profesori – ar deschide larg astfel de orizonturi şi de oportunități pentru copiii din generațiile care vin.
Ramona Strugariu Ramona Strugariu
