Ce se întâmplă în școlile din Anglia după simulările de examene naționale – mărturia unei românce

Sursă foto: Freepik

Diana Nițulescu, mama unei eleve care studiază în Marea Britanie, a relatat pentru Educație Privată ce acțiuni întreprind școlile din Anglia după simulările de examene naționale.

Experiența româncei și a fiicei ei demonstrează că, în țara în care acestea locuiesc acum, simulările reprezintă mai mult decât o formalitate. Rolul acestora este de a evalua situația exactă a elevului și de a genera măsuri care să îi ajute pe aceștia să progreseze, atunci când este cazul.

Mărturia Dianei Nițulescu, integral: 

Am văzut mai multe știri despre evaluarea națională și m-am gândit imediat cât de tare mă bucur că nu mai am copila in România. Am plecat când ea era în clasa a doua, in toamna lui 2018. De când s-a născut am ținut-o doar în grădinițe și școli private din București, în ideea că mediul va fi mai bun, iar cadrele didactice mai atent selecționate și îi vor trata pe copii cu respect, folosind metode pedagogice mai moderne. Din păcate, chiar și în privat la școli cu sisteme copiate după unele renumite că pun copilul in centrul procesului pedagogic, am găsit poleială și românisme (de la diverse forme de discriminare pe motiv de neapartenență la o anumită religie ca a educatoarei, dublu standard, ignorarea regulilor de siguranță ale copilului, acceptarea bullyingului etc.). Da, în România a trebuit să schimbăm două școli și două grădinițe, din păcate, ultima școală internațională fiind într-adevăr ceea ce ne-a promis, un mediu prietenos care să pună copilul și nevoile lui în centrul procesului.

Așadar când am ajuns in Anglia, am înscris-o în anul 3 la o școală publică de cartier evaluată ca fiind o școală buna de către Ofsted-ul britanic. După experiențele de la București, am fost impresionată de cât de bine erau organizați, de metode și abordare; de faptul că erau prietenoși și cu adevărat atenți la nevoile copiilor. Deși în fiecare an au schimbat profesorii (asta e regula, îi schimbă prin rotație), totul a fost OK, atitudinea școlii și profesorilor nu s-a schimbat și copila a progresat. Din ce am discutat cu alți părinți, la fel au fost tratați toți copiii, nu au făcut o excepție pentru cei cu performanțe, precum T.   

Aici în ultimul an al ciclului primar (anul 6) au o evaluare, adică SATs, un fel de evaluare națională care îi ajută să constate nivelul de cunoștințe la limba engleză (gramatică, spelling, citire și înțelegere/ comprehension), matematici și științe. În plus, rezultatele de la SATs sunt transmise și școlilor gimnaziale unde fiecare copil e înscris în anul 7 ca să îi organizeze pe grupe sau clase cu nivel diferențiat de predare, de la nivel de bază (foundation) la nivel ridicat (higher level).

Când T era în anul 6, chiar la începutul anului profesorii le-au dat testări complexe ca să le determine nu doar nivelul, ci mai ales ce cunoștințe/ noțiuni trebuiau aprofundate înainte de SATs. Au făcut planuri pe grupuri de învățare, dar și individuale, pentru fiecare copil. Vorbesc de o clasă cu 30 de copii, coordonați de două profesoare care predau separat una matematici și științe și cealaltă engleză, fiecare având un asistent.

La începutul anului am fost chemați la școală, am cunoscut echipele de profesori, ne-au povestit despre SATs, planurile lor, ce putem face noi ca să ne ajutăm copiii, ne-au dat programa școlară. Așa că, sinceră să fiu, nu m-am simțit stresată că va avea copila examene de sfârșit de ciclu primar.

Și ca să fac legătura cu subiectul care a generat comentariul meu, simularea SATs de la clasa T. a fost atât de diferită de simularea evaluării naționale din România. Da, și aici a fost foarte serios, chiar dacă a fost organizată de profesorii de la clasă cu două luni (cred) înaintea examenelor propriu-zise. Ce m-a surprins foarte plăcut a fost că după ce au avut scorurile, am fost invitați să participăm la discuții individuale (virtuale) de câte 15 minute în care profesorul ne-a răspuns la întrebări și ne-a spus ce planuri are pentru copil ca să își îmbunătățească performanța. În prealabil vorbiseră cu fiecare copil, separat, ca să afle și părerea și obiectele lor.

Unul dintre subiectele abordate a fost și reacția la stresul examenului și cum putem, împreună, să ajutăm copila să îl depășească. Țin minte că profesoara de engleză mi-a zis politicos, dar direct, să nu pun presiune suplimentară, căci activitatea la școală e destul de intensă și va fi obosită. T. atinsese deja nivelul maxim la reading și comprehension (greater depths), dar mai avea anumite lucruri minore de corectat (caligrafia, de exemplu, sau să diferențieze mai clar stilul formal de cel informal).

Am fost plăcut surprinsă să constat că unui profesor chiar îi pasă suficient de copilul meu cât să îmi spună sincer lucrurile acestea în față. Iar T. mi-a povestit că profesoarele au stat pe rând de vorbă cu ea ca să o ajute să se concentreze mai bine asupra testelor, să nu se grăbească și, mai ales, să nu fie afectată negativ de emoții și să greșească.

Metoda lor a funcționat. Am văzut progresul atât comparând rezultatele, cât și reacția copilei înainte și după examen. Lucrând punctual, în baza rezultatelor de la simulări, am văzut cum scorurile ei de la matematici au crescut semnificativ, la peste 90%.

Au avut patru zile de foc într-o săptămână anul trecut, cu teste care au durat mai bine de o oră, uneori fiind chiar două teste într-o zi. Dar școala s-a asigurat că între și după examene copiii sunt bine, se relaxează. I-au scos afară unde au loc de joacă; au organizat activități recreative; da, și noi părinții care au vrut și au putut, au plătit o sumă mică, dar fondurile principale au venit din sponsorizări.

Le sunt profund recunoscătoare profesorilor și școlii. Fără contribuția și grija lor, T. nu ar fi ajuns la performanțele de acum, oricât de înzestrată sau de muncitoare ar fi fost. Și, mai ales, în toată degringolada COVID, lockdown, învățat online, lipsă de socializare, ar fi fost mai puțin bine emoțional. În timpul examenelor, au acționat ca niște ancore de emoții pozitive pentru copii, fără să încalce procedurile. I-au încurajat și i-au făcut să resimtă mai puțin stres, chiar dacă ritmul a fost alert. Oamenii și felul în care se raportează la copii și la profesia lor fac diferența.