fbpx

7,33 – media generală la Bacalaureatul din Republica Moldova

Media generală a candidaților de la Bacalaureatul din Republica Moldova este 7,33, anunță Ministerul Educației de la Chișinău.

La sesiunea de bacalaureat 2023 au fost admiși 11587 de candidați din licee, 3998 de candidați din colegii și centre de excelență, 186 de candidați din universități, 165 de candidați – în regim de externat și 2460 de restanțieri din sesiunile anterioare, în total – 18396 de candidați. 

După anunțarea rezultatelor preliminare au fost depuse 9238 de contestații din numărul total de 68362 de note acordate în sesiunea de bază, ceea ce reprezintă 13,51%. Procentual, numărul contestațiilor depuse în sesiunea 2023 este aproximativ același ca și în sesiunea 2022. Numeric, cele mai multe contestații au fost depuse la proba de examen limba și literatura română – 2608, aceasta fiind și disciplina cu cel mai mare număr de candidați admiși. La limba engleză au fost depuse 1626 de contestații, la istoria românilor și universală – 1284 de contestații, la geografie – 1207, iar la matematică – 935. În rezultatul examinării contestațiilor, au fost majorate 2296 de note, ceea ce constituie 24,85% din numărul notelor contestate și 3,35% din numărul total de note acordate în sesiunea de bază a examenului național de bacalaureat.

Numărul absolvenților care au promovat examenul național de bacalaureat a crescut cu 82 după examinarea contestațiilor și este egal cu 12650. Dintre cei 12650 de absolvenți, 10227 sunt candidați din licee, 1823 sunt din colegii și centre de excelență, 106 candidați provin din universități, 63 sunt candidați înscriși în regim de externat, iar 431 sunt candidați restanțieri din sesiunile anterioare.

În rezultatul examinării contestațiilor, rata de promovare a absolvenților din licee a crescut cu 0,49 puncte procentuale și constituie 88,26%, comparativ cu 84,78%, de la aceeași etapă, din cadrul sesiunii 2022. Rata de promovare pentru absolvenții din colegii și centre de excelență a crescut cu 0,22 puncte procentuale și constituie 45,59%. Pentru candidații înscriși în regim de externat, rata de promovare a crescut cu 2,43 puncte procentuale și constituie 38,18%, iar pentru studenții anului întâi compensator din universități, rata de promovare nu s-a modificat și constituie 57%. Pentru candidații restanțieri din sesiunile anterioare, rata de promovare a crescut cu 0,49 puncte procentuale și constituie 17,52%. Astfel, rata de promovare totală a crescut cu 0,45 puncte procentuale și constituie 68,76%, comparativ cu 65,45%, de la aceeași etapă, din cadrul sesiunii 2022.  

Media mediilor obținută de absolvenții din licee în sesiunea 2023 nu s-a modificat semnificativ față de cea înregistrată în sesiunea 2022. Astfel, pentru candidații din licee, media mediilor la examenul național de bacalaureat 2023 este 7,33, comparativ cu 7,36 în 2022.

Numărul absolvenților cu nota medie mai mare sau egală cu 7,00 este 6470, în comparație cu 6864 în 2022, 3309 candidați au nota medie mai mare sau egală cu 8,00, în comparație cu 3288 în 2022, 962 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 9,00, în comparație cu 932 în 2022, iar 47 de candidați au nota medie 10, în comparație cu 49 de candidați în sesiunea 2022.

În perioada 17-24 iulie 2023 va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat. Rezultatele preliminare după desfășurarea sesiunii suplimentare vor fi anunțate în centrele de bacalaureat la data de 26 iulie, iar rezultatele finale – după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate la data de 31 iulie 2023.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.