fbpx

”Dreptul la control în școală”

de Mirabela Amarandei, expert în Educație

(Din capul locului trebuie să spun că titlul nu îmi aparține, el este preluat dintr-un document de propagandă comunistă a anilor ’70 și este opera secretarului organizației de bază de la ”Grupul Școlar ”Independența” Sibiu. Cred, însă, că sintetizează într-un mod excepțional felul în care clasa politică a văzut relația dintre guvernare/ politică și școală.)  

” (…) Creșterea rolului organizațiilor de partid în controlul și în conducerea învățământului presupune ca ele să vegheze ca toate cadrele didactice să-și îndeplinească obligațiile, să participe la eforturile pentru ridicarea nivelului învățământului nostru. Trebuie să crească rolul și răspunderea comuniștilor în conducerea întregii activități din învățământ! Ei trebuie să asigure îndeplinirea liniei partidului. (…)” ¹

Acesta este un fragment dintr-o  ”cuvântare” cu privire la ”dezvoltarea și perfecționarea învățământului”, rostită de Nicolae Ceaușescu la Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 18-19 iunie 1973. Am găsit textul într-o culegere de astfel de ”cuvântări”, adunate în volumul intitulat Dezvoltarea învățământului, științei și culturii în România.

Mai bine de 4 decenii au trecut peste România de la momentul acelui discurs înflăcărat al omului-stat, ideologia comunistă nu mai este biblie nici pentru elevi, nici pentru studenți sau angajați și ai crede, plecând de la aceste premise, că un asemenea mod de a vedea, de a construi ethosul unei școli a rămas departe, în negura timpului. Doar că ultimii ani și, poate mai mult decât oricând, ultimele zile ne arată că ciubota grea a partidului, a Partidului Stat, apasă greu pe ”inima”, și așa călcată în picioare, a școlii românești.

Comunismul nu a murit, comunismul s-a reinventat, și-a rafinat instrumentele și viețuiește alături de noi. Încearcă să își facă loc în cancelarii, în comunitățile școlare într-un mod perfid, uneori, sau cu cea mai brutală instrumentalizare, în cele mai multe cazuri. Pentru că ”dreptul de control asupra conducerii administrative, acordat de Congresul al X-lea organizațiilor de partid din școli” ²  ne urmărește fantomatic și astăzi.  

Dacă veți parcurge literatura de propagandă a anilor ’70-’80, scrisă și tipărită de instituțiile Partidului Comunist cu scopul declarat de a fi folositoare în munca de partid membrilor comitetelor județene, municipale și membrilor organizațiilor de partid din școli, veți putea constata că ideea centrală legată de controlul exercitat de partid în școli a supraviețuit deceniilor; instrumentele, mijloacele s-au rafinat. Cu siguranță, forma și amploarea controlului și a opresiunii s-au schimbat, dar nimic din narativul de astăzi nu arată că s-a schimbat ceva în dorința partidelor sau, în cazul nostru, a Partidului Stat, de a controla școala. Elevii și profesorii au reprezentat și atunci, reprezintă și acum o masă eterogenă, de multe ori, dar care poate și trebuie să servească intereselor Partidului.   

”(…) dreptul de control permite organizației de bază să se manifeste mai bine ca forță politică îndrumătoare a întregii activități din școală”³, scrie în anii ‘70 un reprezentant al conducerii de partid. Ceea ce vedem astăzi este manifestarea aceleiași dorințe ideologice, greu de exprimat la fel de tranșant astăzi.

Spuneam că s-au schimbat mijloacele exercitării controlului politic, dar dorința liderului politic de a avea școala la dispoziție a supraviețuit schimbării de regim. Și voi exemplifica.

Dacă în comunism, organele de partid tipăreau maculatură metodologico-ideologică pentru munca de partid- zeci, sute de titluri care ajungeau obligatoriu  în fiecare școală-, astăzi tehnologia, democratizarea comunicării și a informației sau ochii vigilenți ai societății civile și ai presei au sublimat vechile metode în comunicări mai curând informale între reprezentanții politici din minister și inspectoratele școlare, sau între inspectorii școlari și directorii de școli. Comunicarea și relația de autoritate politică între oamenii de partid din școală a căpătat noi forme, mai puțin formale, mai puțin instituționalizate.   Tehnologia face noile metode și mai greu de urmărit, de identificat, dar efectele rămân cele dorite la centru: controlul politic neîngrădit asupra școlii.

Înainte de ’89 aveam organizații politice de bază în fiecare școală. Astăzi, ele au fost înlocuite cu directorii numiți politic, dar rolul de ”forță politică îndrumătoare”, de autoritate ideologică vigilentă asupra a tot ceea ce se întâmplă în școli a rămas viu. Vă amintiți cazul elevilor de la liceul din Sascut, despre care presa a relatat că au fost aduși de director și profesori la mitingul PSD de la Iași, din 12 mai? Acolo a fost ”forța politică”.

Mai vie ca oricând, această forță politică îndrumătoare se manifestă și la nivelul județelor, prin toți acești inspectori școlari județeni ”unși” politic, delegați cu autoritate instituțională și de control politic. Ați auzit de cazul recent de la Neamț, unde în școli au fost trimise formulare, chestionare prin care profesorilor li se cerea să își dea datele personale și să își exprime părerea cu privire la partidul de guvernământ. S-a întâmplat acum câteva zile. ”Forța politică” a fost și acolo.  

Și acum, și despre controlul ideologic în școală. Înainte de 1989, Partidul era în tot și în toate, iar decizia cu privire la studiul disciplinelor-la curriculă, dacă vreți-nu era atributul specialiștilor, ci al organizațiilor de partid. Mințile tineretului comunist, ale pionierilor, elevilor și studenților trebuia formate în spiritul ideologiei clasei muncitoare și păzite de influența capitalismului nociv. Ați citit despre cazul din Arad, unde inspectoarea ”de partid” a dat afară din Palatul Cultural, fără nicio explicație, un festival de literatură la care erau așteptați să participe 400 de elevi și la care se discuta despre ”Literatură și civism”? S-a întâmplat acum o săptămână. Redau, spre comparație, dintr-un discurs al lui Nicolae Ceaușescu: ”(…) însușirea filozofiei materialist-dialectice trebuie să contribuie la combaterea oricăror manifestări străine concepției noastre despre viață (…) și alte mentalități contrare (…) ideologiei și politicii partidului nostru comunist” (Ceaușescu, Nicolae, Dezvoltarea învățământului, științei și culturii în România, Editura Politică, București, 1979).

Comunismul a căzut în 1989, dar partidul își cere și acum dreptul la control al școlii. Dar, ați putea întreba, de ce sunt atât de importante deținerea și exercitarea acestui control? Educația este unul dintre cele mai mari și complexe sisteme publice, alături de sănătate. Este angajatorul a sute de mii de persoane, profesori și nu numai- aproape 240.000-și, indirect, are impact economic și social în viața a tot atâtor familii. Educația este și laboratorul în care profesori, directori, inspectori, secretari de stat și miniștri cresc și formează mințile a mii, sute de mii de copii din generația actuală și din generațiile viitoare. La scară mai largă, vorbim de milioane de oameni.

Controlul politic în școală înseamnă, într-o formă sau alta, controlul asupra vieții și viitorului tuturor acestor oameni.

Ce mai aduce controlul politic în educație? Cele mai urâte forme ale imposturii, minciunii intelectuale și abuzului, opresiune intelectuală, discriminare ideologică, subdezvoltare și captivitate pentru toți oamenii și copiii școlii. Am văzut asta în ultimii zeci de ani. O vedem și astăzi, școala de azi este rezultatul zecilor de ani de politizare iar insulele de normalitate nu sunt decât expresia unor voințe temerare.

Iar dacă un partid politic vrea cu adevărat o școală al cărei spirit critic, demn și inovator să dea glas unei societăți, unei Românii drepte, bogate și libere atunci trebuie să elimine orice formă de control politic și ideologic din școală. Un gest firesc, ar spune unii, sinucigaș, ar comenta alții. Dar educația trebuie să respire aerul liber al conștiinței de sine, al căutării adevărului și al dreptății.

__________________________________________________

1. Ceaușescu, Nicolae, Dezvoltarea învățământului, științei și culturii în România, Editura Politică, București, 1979

2. Georgescu Aurel, ”Dreptul de control în școală”, în Munca de partid, 4/ 1973, Revistă a Comitetului Central al Partidului Comunist Român

3. idem

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.