


Guvernul ia în calcul varianta ca indemnizația pentru dirigenție să fie înlocuită cu o sumă fixă în noua lege a salarizării, a anunțat Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii.
În prezent, indemnizația de dirigenție se calculează procentual. În proiectul inițial al Legii salarizării, aceasta fusese eliminată.
„Am avut o discuție cu domnul ministru cu privire la indemnizația de dirigenție. Impactul bugetar, dacă ar fi să aplici exact așa cum era indemnizația, era unul uriaș, de peste 1,2 miliarde de lei. Întrebarea pe care am pus-o familiei ocupaționale este dacă n-am putea să ne gândim la o indemnizație de dirigenție în sumă fixă. Să fie o indemnizație care să stimuleze, pe care s-o gândim astfel încât să fie cel puțin pentru toată lumea care avea salarii mai mici în sistem, să fie mai mare decât aveau sau cel puțin egală decât aveau în prezent”, a declarat Pîslaru, citat de Digi 24.
„Nimeni din baza sistemului de educație, adică mai ales profesorii cu venituri mai degrabă mai reduse, nu are nevoie de salarii compensatorii. Înțelegerea mea este că se vor gândi și sindicatele și vom avea o discuție pe această sumă.
Nu am vehiculat, n-am avansat noi în acest moment o astfel de sumă”, a explicat Dragoș Pîslaru.