MEC: Așteptările față de profesori, mai complexe/ Să asigure starea de bine a fiecărui elev

ID 18035373 | Classroom © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Ministerul Educației și Cercetării le transmite oficial profesorilor că trebuie să asigure starea de bine a fiecărui elev și să stimuleze motivația pentru învățare. 

Solicitarea este formulată în  documentul de politică educațională Cadrul de Referință al Curriculumului Național din România (CRCNR) pentru învățământul preuniversitar, publicat, astăzi, în consultare.

”Așteptările față de profesor devin mai complexe, concordante cu așteptările actuale ale societății față de educație. Fiecare profesor trebuie să dețină un registru de competențe dezvoltat la un nivel superior, în raport cu cele pe care urmărește să le formeze la elevii săi. În egală măsură, profesorul trebuie să asigure starea de bine a fiecărui elev, să stimuleze motivația pentru învățare, să consolideze stima de sine și reziliența, să lucreze adaptat cu elevii aparținând categoriilor în risc (de exemplu, copii cu dizabilități și/ sau CES, copii care provin din familii dezavantajate socio-economic, elevi aflați în situații de risc de marginalizare lingvistică și culturală etc.)”, transmite ministerul, în documentul citat.

”Participarea la comunități de învățare, la programe de dezvoltare profesională și colaborarea cu echipele manageriale și cu alți actori din comunitate devin condiții pentru îndeplinirea cu succes a acestor roluri complexe”, menționează instituția.

Documentul publicat în dezbatere poate fi accesat, integral, aici: Anexa PO Cadru referinta curriculum national RO

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.