


Boicotarea examenelor apare din nou pe agenda sindicatelor, chiar dacă mai puțin de 20% dintre membri au votat la referendumul internpentru greva generală, care includea și boicotarea testărilor. Marius Nistor, liderul FSE „Spiru Haret” afirmă că profesorii pot refuza să participe la examenele naționale, iar cei care vor lua această decizie vor fi susținuți de sindicate.
„Ne vom pregăti de acțiuni de protest de mare amploare, iar pentru asta nu este nevoie de niciun fel de referendum intern. Dorința colegilor noștri de a ieși în stradă, de a participa la proteste, este foarte mare și există riscul și al boicotării examenelor naționale, vă spun foarte clar. Colegii noștri pot refuza, din propria inițiativă, să mai participe la aceste examene, și vor fi susținuți de către sindicate. Aceștia vor beneficia de toată asistența necesară din partea noastră”, a declarat Marius Nistor pentru Ziare.com.
FSLI și FSE Spiru Haret și-au anunțat membrii din teritoriu că pe 17 iunie ar urma să aibă loc o ”acțiune uriașă de protest” la București, în Piața Victoriei.
”Vă chemăm pe toți să vă alăturați unei acțiuni masive de protest, la București, în data de 17 iunie 2026. Avem un obiectiv asumat, absolut necesar pentru a nu putea fi ignorați: prezența a minim 20.000 de participanți.
Vă solicităm să transmiteți de urgență liderilor județeni listele cu participanții, pentru a asigura din timp transportul și autorizațiile necesare”, le transmite federațiile sindicale membrilor, într-un mesaj obținut de Educație Privată.
Protest masiv, anunțat de sindicatele din educație pe 17 iunie. Obiectiv: 20.000 de participanți