Cornel Micu, un tânăr român în vârstă de 20 de ani care studiază în Marea Britanie, a fost premiat de Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a. Distincția a fost ofertă pentru rezultate academice excepționale. Ceremonia […]
de Adda Barbu Azi aruncăm un ochi peste gardul britanicului, să vedem cât de grasă și lăptoasă e capra lui când vine vorba de învățământ. Regatul are de ceva ani niște probleme cu exodul profesorilor. […]
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, într-o conferință de presă, că părinții și profesorii sunt în egală măsură responsabili de fenomenul meditațiilor și că ar dori înlocuirea acestora cu ore remediale. „Fenomenul este mult mai […]
”Obligațiile elevilor în timpul orelor: La intrarea în clasă a unui învățător/ a unui profesor, a directorilor școlii, a oricărei persoane străine, vor lua poziție de drepți și se vor așeza numai la comanda învățătorului/ […]
Competiția se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar angrenate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale.
Matteo Politi, falsul chirurg reținut ieri seară, avea diploma de medic recunoscută de Ministerul Educației Naționale. Informația a fost lansată în spațiul public de avocatul acestuia, Ciprian Nastasiu, și confirmată, ulterior, de autorități. „Domnul doctor […]
Conducerile celor trei Colegii Naționale care au impus baremul de note considerat ilegal chiar de ministrul Educației au scăpat fără sancțiune. ”“De ce trebuie să ne ducem numai la sancţiuni? Omul mai greşeşte”, a explicat, […]
Originar din Europa Centrală și Sudică, tritonul alpin este o amfibie care trăiește în ape de mică adâncime, unde larvele sale se formează, ies din ou și se hrănesc cu plancton, înainte ca animalul să […]
de Andrei Bușe, român emigrat în Franța Revin, în urma reportajului difuzat de Digi24 , cu modelul concret al copilului nostru, care studiază în cadrul unui parteneriat școală–Apple. Așa cum am mai spus la începutul anului, […]
Ministerul Educației renunță la manualul unic și va achiziționa cărțile școlare în urma unei licitații deschise, potrivit unui ordin publicat, astăzi, în Monitorul Oficial.
Închide
Un copil educat este un om câștigat, Alătură-te comunității www.educatieprivata.ro și vei afla
primul sau prima despre ceea ce te interesează : concursuri, olimpiade, baterii de teste, meditații
sau despre activitățile de timp liber pe care le recomandăm.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate.
Alătură-te comunității cadrelor didactice www.educatieprivata.ro si vei avea acces la exemple de
bune practici, invitații la seminarii și conferințe despre educație și anunțuri de carieră din țară
sau stăinătate.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate
Un părinte informat se va înțelege mult mai ușor cu propriul copil. Alătură-te comunității de
părinți www.educatieprivata.ro și vei primi informații despre sistemul de învățământ privat,
alternativele educaționale, ofertele școlilor private, consursuri și olimpiade, meditații sau
programele de pregătire anunțate de unitățile școlare partenere.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate