Închide
ICHB Colentina la Yale, Tournament of Champions 2026
de Alina Negruțiu, profesoară
9 noiembrie 2026 | Cu o zi înainte de plecare
Emoții maxime. Și încă nici n-am plecat.
De câte ori am vorbit despre Yale în ultimele luni? De câte ori am repetat discursuri, am construit argumente, am scris eseuri, am căutat idei, am râs, ne-am contrazis și am luat-o de la capăt?
Și iată-ne aici. Cu bagajele aproape făcute, cu pașapoartele pregătite și cu emoțiile undeva la cote greu de măsurat.
Mâine plecăm spre America. Spre Yale. Spre Tournament of Champions, finala mondială a World Scholar’s Cup.
Copiii mei.
Mă uit la mesajele lor și îmi dau seama cât de diferit trăiește fiecare această aventură. Unii sunt deja cu gândul la competiție. Alții visează la New York, la fotografii, la locurile pe care le-au văzut până acum doar în filme. Unii își ascund emoțiile în glume. Alții le recunosc fără nicio reținere.
„Am emoții”, îmi scrie Bianca.
„Dar o să fie bine”, adaugă imediat.
Normal că o să fie bine. Cum să nu fie? Copiii mei sunt cei mai tari. Cel puțin așa le-am spus. Și o cred din toată inima.
Între timp, în grupurile de WhatsApp, aventura a început deja.
Unii dintre ai noștri au ajuns în America. Primim primele impresii, fotografii cu peisaje de toamnă, vești despre zboruri și sfaturi despre controlul pașapoartelor. Aflăm că uneori trebuie să ai răbdare două ore la aeroport și că nu trebuie să te lași convins de primul om care îți oferă un taxi.
New York ne așteaptă. Yale ne așteaptă.
Iar copiii au început deja să caute personaje interesante prin oraș. Matei povestește despre un om îmbrăcat în Trump, cu mască, dirijând traficul. Ar fi vrut o fotografie cu el, dar omul a plecat prea repede.
Eu am o singură rugăminte: să își facă selfie-uri și să mi le trimită. Să le văd mutrițele lângă obiectivele turistice, nu la miezul nopții, când risc să visez urât după aceea.
Râdem. Ne tachinăm. Ne încurajăm.
Și, printre toate mesajele, primesc unul neașteptat de la Ioana, o fostă elevă aflată și ea în statul New York, lângă Niagara. Îmi spune că am ajutat-o mult cu engleza și că ar fi vrut să ne revedem. Apoi ne urează succes la competiție.
Un mesaj mic, venit de departe, dar care înseamnă enorm.
Poate pentru asemenea momente merită toate orele de pregătire. Pentru copiii care cresc, pleacă în lume, își găsesc propriul drum și, din când în când, își amintesc de tine.
Mâine începe călătoria noastră.
Nu știu câte medalii vom aduce acasă. Nu știu câte trofee vom ridica sau câte surprize ne așteaptă.
Știu însă cât au muncit copiii aceștia. Le cunosc ambiția, curajul, încăpățânarea, umorul și felul în care se ridică după un argument pierdut sau un eseu mai puțin reușit.
Și mai știu ceva.
Pentru mine, sunt deja campioni.
Yale, venim! ❤️
Va urma. Din America, cu emoții, povești și, sper eu, multe fotografii cu mutrițele lor fericite.