Bune practici în ”Școala Altfel”: fără bani și cu orarul clasic regândit neconvențional

Bune practici în ”Școala Altfel”: fără bani și cu orarul clasic regândit neconvențional

Școala Evrika din București le oferă elevilor o abordare mai puțin obișnuită a programului Școala Altfel. Ei vor urma același orar fixat la începutul anului școlar, însă orele vor fi abordate într-o manieră mai puțin convențională.

De exemplu, elevii de clasa a VII-a vor învăța la istorie despre alimentația din perioada comunistă, la matematică vor afla strategii de boardgames, la educație tehnologică vor descoperi clădiri celebre, iar la limba română vor aborda circuitul cărților în natură.

”Școala Altfel” se va desfășura la Școala Evrika fără deplasări și fără costuri suplimentare pentru părinți. 

Orarul de la clasa a VII-a al unității de învățământ:

Marcel Bartic, directoru Școlii Evrika, a explicat pentru Educație Privată motivele pentru care unitatea de învățământ a ales să abordeze ”Școala Altfel” în acest mod:

Greu găsești un subiect care să împartă lumea în două tabere mai tare ca Săptămâna Altfel. Sunt sigur că sunt o mulțime de  argumente împotrivă, așa cum, fără îndoială, se vor găsi multe și în favoarea ei. Nu știu, poate doar temele pentru acasă să mai trezească niște pasiuni asemănătoare. Una peste alta, indiferent cât ne ciondănim noi adulții între noi, copiii o așteaptă cu nerăbdare și, ce să vezi, chiar trebuie să o facem. Nu știu, poate că ar trebui să reflectăm mai mult la asta, până la urmă orice trezește interes și entuziasm din partea copiilor ar putea fi folosit cu mai multă înțelepciune de către noi, adulții.

Am încercat, recunosc, toate variantele posibile până acum. I-am mai scos pe copii pe unde se putea, am epuizat lista muzeelor, caselor memoriale, lecțiilor în natură sau locurilor cu educație nonformală. Nu le exclud nici pe viitor, unele chiar au fost faine, merită să revenim cu elevii noștri acolo. Atât că anul acesta m-am gândit că poate ar trebui să ne punem creativitatea didactică la bătaie ceva mai mult și să încercăm să facem o “Săptămână altfel” în școală, mizând, de ce nu, pe faptul că și noi, profesorii, putem diversifica propunerile de educație nonformală. Doamne-ajută, nu știi niciodată când ni se vor cere nisciva propuneri de reformă curriculară și, hop, avem ideile la îndemână.

A ieșit fain de tot. Profesorii au venit cu tot felul de propuneri, de la jocuri de logică și gândire critică, podcast cu un personaj literar, “Smart Shopping. Cum să plătești prețul corect”, invenții care au schimbat lumea, ateliere de public-speaking,”Harta săptămânii. Atelier de reguli de circulație”, ateliere de reciclat păpuși (nu strâmbați din nas, vă rog, eu am în școală copii de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a), laboratorul emoțiilor, educație gastronomică, ateliere de ceramică, dactilopictură (este că e prima dată când auziți de asta?), ateliere de improvizație, “jurnalist pentru o zi” și, ce să vă mai spun, mai am câteva alte zeci de exemple. Fără îndoială, sunt mulți profesori în România care au reușit să vină cu propuneri cel puțin la fel de ofertante pentru copii, dar pentru noi a fost un exercițiu foarte util de a valida faptul că am putea face o “săptămână altfel” chiar mai des. Nu avem nevoie de nici un interval stabilit în planificare pentru asta. 

A fost un exercițiu prin care ne-am dat seama că le putem oferi copiilor experiențe de învățare cel puțin la fel de utile precum cele la care apelam în mod tradițional în afara școlii. N-a fost greu, ne-am bucurat alături de copii și am descoperit că știm să facem o mulțime de lucruri în afara materiei pe care o predăm. A fost interesant inclusiv pentru noi, profesorii, să descoperim unii la alții ce pasiuni și hobby-uri mai avem. Știți cum e, în școală, când te aleargă programa școlară, ședințele, consiliile profesorale sau tot felul de documente de făcut, zău dacă mai ai când să te uiți la oamenii din jurul tău și să-i întrebi, auzi, ție ce-ți mai place să faci?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.