Chirurgul impostor avea diploma recunoscută de Ministerul Educației. Ce spune Ecaterina Andronescu
07 Februarie 2019, 11:13
Matteo Politi, falsul chirurg reținut ieri seară, avea diploma de medic recunoscută de Ministerul Educației Naționale. Informația a fost lansată în spațiul public de avocatul acestuia, Ciprian Nastasiu, și confirmată, ulterior, de autorități.
„Domnul doctor are diplomă de medic recunoscută de Ministerul Educației. Este medic, a absolvit la Priștina. A fost reținut pentru înșelăciune. El este medic.”, a spus Ciprian Nastasiu.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a comentat, astăzi, situația.
”Recunoaşterea diplomei nu înseamnă şi intrarea în profesie. Dacă Ministerul a greşit, cine a greşit, fără îndoială trebuie să plătească şi să primească sancţiunea corespunzătoare, dar dacă Ministerul a făcut doar recunoaşterea aici pot să vă spun cu certitudine: ministerul nu poate să dea intrat în profesie pentru medicină, pentru doctori în special, poate să recunoască doar diploma”, a declarat Andronescu, la postul de televiziune Digi 24.
La rândul său, Gianina Chirazi, directorul Consiliului Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor(CNRED) din cadrul Ministerului Educației, care a recunoscut actul de studii al falsului chirurg italian, a declarat, pentru
HotNews.ro, că diploma prezentată de Matteo Politi „nu prezenta suspiciuni de fals”, iar atestatul obținut nu-i dădea dreptul să profeseze ca medic în România.
„Din punctul nostru de vedere diploma nu prezenta suspiciuni de fals. Diploma a fost depusă la dosar în vederea recunoaşterii, îndeplinind criteriile noastre. Actul de studii trebuie să fie un tipizat oficial al statului emitent. Noi avem acces la niște baze de date internaţionale, avem nişte baze de date unde verificăm template-urile, plus această apostilă pe care noi o solicităm în mod expres”, a spus Gianina Chiraz.
CONTEXT
Matteo Politi, italianul acuzat că a operat în mai multe clinici private din București, deşi avea doar opt clase, a fost reținut, miercuri seară, el fiind suspect de înșelăciune.
Italianul a fost audiat, miercuri, câteva ore, el fiind vizat și de ancheta privind exercitarea fără drept a profesiei de medic.