Închide
Camera Deputaților a aprobat astăzi proiectul legislativ privind introducerea în învățământul liceal și profesional, în trunchiul coomun, a programei școlare privind studiul istoriei evreilor și Holocaustului.
Această programă școlară există în școli încă din 2005 dar era predată elevilor doar cu titlu de opțional la clasele a XI-a de profil uman. Lecții care abordează această problematică mai apar printre conținuturile de istorie locală de la clasa a IV-a (capitolul Comunitatea locală și națională, comunități ale minorităților etnice), clasa a V-a (Popoare și civilizații ale Orientului antic. Studiu de caz: evreii), clasa a VII-a (în cadrul capitolului Al doilea război mondial. Studiu de caz: Holocaustul) și clasa a VIII-a (în cadrul capitolului dedicat României în cel de-al doilea război mondial. Studiu de caz: Holocaustul). Cu toate acestea, noțiunile strecurate în programele școlare de gimnaziu și liceu erau insuficiente în cazul acestei minorități care a avut o contribuție substanțială la modernizarea instituțională, economică și culturală a României.
Înainte de al doilea război mondial, în România trăiau aproape opt sute de mii de evrei. Regimul antonescian, deportările în Transnistria, pogromurile de la Iași, București sau Dorohoi și violențele legionarilor au făcut trei sute de mii de victime în rândurile acestei minorități. Aceste evenimente au fost urmate de instaurarea regimului comunist care, îndeosebi în perioada național-comunismului, a șters cu buretele din manualele de istorie și memoria colectivă această tragedie. Anii de după decembrie 1989 au fost marcați de o amplificare a curentului naționalist cu accente xenofobe și antisemite care nu au permis cercetarea și introducerea în manuale a acestei părți din istoria noastră recentă.
În școlile din România, istoria evreilor și a evenimentelor care le-au marcat existența, au ajuns, nu de puține ori, într-o formă incompletă sau neconformă cu adevărul istoric . Formarea profesorilor de istorie pe această temă a cunoscut o evoluție lentă, cu schimbări notabile abia după adoptarea Raportului Comisiei Ellie Wiesel privind studiul istoriei Holocaustului. Puseuri antisemite au continuat să însoțească unele ore de istorie, îndeosebi acolo unde era prezentat regimul lui Ion Antonescu, văzut de unele cadre didactice drept erou național. Genocidul de care s-a făcut vinovat în mod direct a fost trecut sub tăcere iar judecarea și condamnarea lui de către comuniști au fost un motiv suficient pentru a-l transforma în martir. S-a produs în acest fel o mistificare a adevărului istoric, cu efecte toxice asupra formării cognitive și comportamentale ale elevilor, care au luat contact cu versiunea naționalistă, alterată de convingeri ideologice ale unor profesori și nu cu realitatea istorică susținută de numeroasele mărturii și dovezi privind Holocaustul în România. Concluzii recente ale cercetătorilor de la Institutul Ellie Wiesel au arătat că predarea acestor conținuturi în România se face, cu câteva excepții, într-o manieră neconformă cu sursele istorice, iar rezultatele sunt dezamăgitoare. Într-unul din manualele de clasa a VIII-a spre exemplu, responsabilitatea pogromului de la Iași este pusă pe seama Germaniei naziste, ignorându-se rolul lui Antonescu, al autorităților locale și al unei părți din populația orașului. Un sondaj realizat de Institut a relevat că la întrebarea „ce știți despre ce s-a întâmplat în România între anii 1939-1945?”, 35% dintre repondenți au spus că nu știu nimic iar 26% au afirmat că Holocaustul din România se referă la evreii deportați în lagărele naziste. Nimic despre legile antisemite adoptate în România începând chiar cu guvernul Goga-Cuza, dictatura antonesciană sau rolul legionarilor în violențele și măsurile antisemite din perioada statului național-legionar. Aceste concluzii sunt un efect al modului în care se vorbește în școli despre drama comunității evreiești din secolul XX.
Aspectele amintite nu sunt singurele care reclamă și justifică introducerea istoriei evreilor și studiului Holocaustului ca disciplină distinctă, în trunchiul comun, ci și o serie de reacții declanșate de restricțiile impuse de pandemie. Nu puține au fost situațiile, în ultimele zile, când susținătorii mișcării antivaccin din România s-au folosit de simboluri precum steaua lui David pentru a semnala o pretinsă discriminare, demonstrând necunoașterea și minimizarea suferințelor îndurate de această minoritate în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale.
Sunt așadar suficiente argumente care susțin nevoia unei astfel de discipline în trunchiul comun. Antisemitismul trebuie combătut în primul rând prin educație. Nu opțională, nu strecurată într-un subsol de lecție. Educație bazată pe valorile autentice ale unei societăți democratice, în care toleranța, empatia și gândira critică să reprezinte pilonii formării elevilor noștri.
