Universitatea din București se opune eliminării Istoriei de la Bacalaureat 2030

Facebook/istorieUB

Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București solicită Ministerului Educației și Parlamentului să păstreze disciplina Istorie ca probă scrisă obligatorie la examenul de Bacalaureat pentru elevii de la profilul umanist, specializarea Filologie, și pentru cei de la profilul vocațional. Reprezentanții facultății avertizează că eliminarea acestei probe în cadrul noii structuri a Bacalaureatului, prevăzută pentru 2030, ar reprezenta „o eroare pedagogică și strategică majoră”, cu efecte asupra formării civice și intelectuale a tinerilor.

Poziția instituției este prezentată într-un memoriu transmis către Ministerul Educației și Cercetării și Parlamentul României, document prin care comunitatea academică își exprimă „profunda îngrijorare și dezacordul ferm” față de modificările propuse pentru examenul de Bacalaureat.

Potrivit facultății, eliminarea Istoriei din rândul probelor obligatorii ar conduce la devalorizarea profilului umanist și a specializării Filologie. Reprezentanții instituției susțin că gândirea și cunoașterea istorică reprezintă „nucleul dur al educației umaniste europene” și consideră de neconceput ca absolvenții unei specializări umaniste să finalizeze studiile liceale fără a susține o probă scrisă la această disciplină.

În memoriu se arată că Istoria contribuie la dezvoltarea unor competențe-cheie prevăzute de legislația educațională, inclusiv competențele civice, culturale și de gândire critică. Facultatea argumentează că disciplina nu presupune doar memorarea unor date și evenimente, ci dezvoltarea capacității de analiză și discernământ, esențiale într-un context marcat de dezinformare, propagandă și fenomenul fake news.

Un alt argument invocat este creșterea discursurilor extremiste și a tendințelor antidemocratice. Autorii memoriului susțin că, într-o perioadă în care elevii de liceu devin cetățeni cu drept de vot, evaluarea cunoștințelor istorice ar trebui consolidată, nu redusă.

„Fără o evaluare serioasă, la nivel național, a cunoștințelor istorice, capacitatea acestora de a înțelege riscurile derapajelor democratice din societatea actuală va fi sever diminuată”, se arată în document.

Facultatea de Istorie invocă și exemple europene, susținând că în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene disciplina își păstrează un rol strategic în formarea elevilor și în consolidarea rezilienței democratice. Potrivit instituției, eliminarea obligativității examenului la Istorie pentru profilurile socio-umane ar plasa România în contradicție cu tendințele educaționale europene.

Autorii memoriului reclamă și o lipsă de coerență legislativă. Aceștia amintesc că, în ultimii ani, autoritățile au introdus în curriculum discipline precum Istoria evreilor. Holocaustul și Istoria comunismului din România și au menținut un număr semnificativ de ore de Istorie în liceu. În acest context, consideră că eliminarea probei obligatorii la Bacalaureat contrazice măsurile adoptate anterior.

Facultatea de Istorie a Universității din București solicită reevaluarea propunerii și menținerea probei scrise obligatorii la Istorie pentru specializarea Filologie și profilul vocațional.

„Educația istorică reprezintă o garanție a securității democratice și culturale a societății românești. O «Românie Educată» nu poate fi construită prin restrângerea cunoașterii propriului trecut și prin eliminarea spiritului critic din cadrul examenelor naționale fundamentale”, se precizează în finalul memoriului.

Structura bacalaureatului care intră în vigoare din 2030, pusă în dezbatere publică

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.