Miruna Pătrașcu: La ce foloseşte educaţia sexuală la copiii mici (de la naştere la 7 ani)

de Miruna Pătrașcu

Îmi aduc aminte cât de ciudat mi s-a părut când am auzit de educaţie sexuală la copii (acum multă vreme când fata mea cea mare avea 1 an şi jumătate). Din fericire, eu am o oarecare curiozitate faţă de lucrurile ciudate, aşa că am întrebat mai departe ce înseamnă asta şi de ce ar face cineva aşa ceva.

S-a dovedit că educaţie sexuală nu însemna sex şi poziţii, ci cunostiinte despre corpul lor, denumirile corecte ale organelor sexuale, din ce sunt alcătuite şi la ce folosesc – aşa cum le povestim lucruri despre cum le funcţionează nasul, genunchii, etc.

M-am întrebat mulţi oameni de-a lungul timpului de ce nu schimb denumirea de educaţie sexuală, schimbare ce ar face mai accesibilă părinţilor noţiunea. Mi-a explicat şi cineva de la ministerul învăţământului că nu se spune educaţie sexuală, ci educaţie pentru familie. (zău, a fost gândul meu, şi oamenilor le este mai simplu aşa?! Mie îmi pare familia mult mai îndepărtată decât sexul când sunt tânăr. Nu zic că educaţia pentru familie nu este importantă – am făcut 8 ani de cursuri pentru părinţi, ştiu cât de importantă este.) Mie mi se pare important să păstrez denumirea de educaţie sexuală, schimbarea ei mi se pare o reinforsare a tabuului. (Oricum cursul pe care eu îl ţin se cheamă Despre adolescenţă, sex, schimbări şi sentimente ca să poată să cuprindă cât mai mult din nuanţele a ce înseamnă educaţia sexuală)

Este de ajutor dacă începem să vorbim cu copiii noştri de când sunt mici despre organele sexuale şi dacă le răspundem corect şi sincer la întrebările legate de sex care apar în urma reclamelor din oraş (Mami, de ce au o reclamă cu o femeie cu sânii foarte mari la un centru de pariuri), ştirilor sau a prietenilor care au un bebeluş (Mami, cum se fac copiii? – întrebarea nu ar trebui răspunsă cu îi aduce barza şi nici cu miracolul iubirii – nu că iubirea nu ar fi importantă în jurul unui copil) – bebeluşul creşte în uter şi nu în stomac şi se naşte prin vagin sau cezariană şi nu prin buric. Unele explicaţii pe care le primim în copilărie rămân nerevizitate ca adulţi şi se pot întipări aşa în imaginarul lor. (unul din lucrurile pe care trebuie să le fac la curs este să separ organele digestive şi reproductive în capul copiilor, ca urmare a unor intrebri ca unde trăieşte bebeluşul printre mâncarea din stomac şi Nu-i aşa că poţi rămâne însărcinată doar dacă înghiţi spermă – dacă bebeluşul tot creşte în burtă  şi Nu mi se rupe burta dacă un bebeluş aşa de mare încearcă să iasă prin buric)

Îmi aduc aminte ca ieri când, în maşină în care erau 3 copii unul de 4 şi 2 de 6 ani, s-a urcat o bunică care credea că sunt surzi şi s-a apucat să povestească despre ştirea de la ora 5 în care un tată şi-a violat cele 3 fete. În maşină s-a făcut linişte completă (bunica era total în povestea ei, evident) şi ştiam că o să urmeze nişte explicaţii grele. Mi-a luat 45  minute să povestesc unui copil de 6 şi unuia de 4 ani, că sexul este folosit şi ca forma de violenţă, că nu toţi omenii sunt buni şi că nu toţi oamenii îşi iubesc copiii. Vă asigur că cel mai greu de înţeles pentru fetele mele a fost de ce ar vrea un părinte să îşi rănească copiii şi nu latura sexuală a formei de violenţă. A fost o discuţie dificilă, pe care nu aş fi iniţiat-o niciodată la acea vârstă, dar pe care am găsit că trebuie să o am, în mod cinstit. Pentru ca fetele mele să înveţe, încet încet, cu fiecare discuţie, că sexul nu este un subiect tabuu, că, să putem să vorbim unii cu alţii, deschis pe orice subiect, este foarte important şi pentru sănătatea noastră mentală şi pentru relaţia noastră.

Educaţia sexuală la vârste mici începe cu explicatul corect a din ce sunt alcătuite organele sexuale, aşa cum le povestim despre degete şi cot.

Copiii mici au explorări care nu trebuiesc împiedicate. Masturabarea este o formă de plăcere legitimă. Doar când mai cresc este important să le povesti că, deşi majoritatea oamenilor se masturbează, mai toţi o fac în intimitatea camerei lor. Ca şi la adulţi, este o problemă doar dacă ajung să facă asta toată ziua, în detrimentul altor activităţi J.

Primul semn clar că nu le povestim suficiente lucruri despre corpurile lor şi sexualitate este în jurul vârstei de 4 ani, când copiii care au nevoie de aceste discuţii încep să se joace sau chiar să provoace adulţii cu cuvintele pipi şi caca – sau ce alte forme folosiţi în familie. Copiii percep tabuu-ul, dar îl plasează incorect. Dacă le povestim atunci despre sex şi sexualitate nevoia de joacă cu cuvintele pipi şi caca dispare.

O altă problemă importantă este identitatea de gen. Sper că în această epocă suntem cu toţii de acord că ştiinţa a dovedit că identitatea de gen, ca şi orientarea sexuală, nu sunt o alegere. Sunt definite la noi în cap în jurul lunii a 7a în burta mamei.

Toţi copiii, indiferent de genul lor, vor avea o bucată în jurul vârstei de 3-4 ani de zile de identificare cu mama adică: îşi fac unghiile şi vor să se fardeze, vor să se îmbrace în rochii şi pantofi cu toc, etc. Nu însemnă nimic. Nu îi mai opriţi, este normal, mai toţi băieţii o fac. Dacă copilul vostru este transgender oricum nu o să îl puteţi modifica – puteţi măcar să îl iubiţi aşa cum este. Dacă este transgender va susţine că nu are genul pe care îl credeţi voi, va vrea să îşi schimbe numele şi să se îmbrace explicit în celalat gen şi va face acest lucru cu insistenţă. Atunci este momentul să căutaţi un pic de susţinere şi sfaturi din surse avizate şi nediscriminatorii ca acestea: aici şi aici şi aici. Descoperirea sexualităţii (dacă sunt atraşi de oameni de acelaşi sex sau de sex opus, vine mai încolo şi este şi ea deja stabilită. Nu poate fi influenţată de comportamentele părinţilor şi de jocurile pe care le-au jucat în copilărie).

Deci fardaţi-vă cu bucurie împreună! Nu înseamnă nimic nici dacă sunt băieţi, nici dacă sunt fete. Este ca atunci când vor să dea cu mătura, să se încalţe în pantofii voştri şi să se deghizeze în voi.

Discriminarea de care au parte copiii şi tineri care nu pică într-o categorie explicită din punct de vedere a genului si sexualitatii este una dintre cele mai mari forme de discriminare, pentru că îi pune în pericol de a fi discriminaţi în propria familie – nu sunt marginalizaţi, ca în celelelate cazuri, de societate (ţiganii, oamenii de culoare şi alte categorii discriminate sunt marginalizaţi după ce ies din casă, nu la ei în casă).

Exista carti si resurse frumoase si in engleza si in romana pentru copii de aceasta varsta. Printre favoritele mele sunt: Unde a disparut pispirel, Dnul si Dna hormon, Baiatul cu rochie, Ce se intampla cu mine pentru fete si pentru baieti sau multe video-uri aici.

Despre autoare:

Miruna Patrascu sustine cursuri de educatie sexuala pentru parinti (cum sa vorbeasca cu copii lor despre sex) si tineri intre 7 si18 ani atat in cursurile deschise de la Planeta Stiintei cat si in scoli. Pentru intrebari si comentarii ii puteti scrie la Miruna.patrascu@parentime.ro

Miruna Pătrașcu susţine la centrul de cursuri pentru copii Planeta Ştiinţei, cursuri de educaţiei sexuală pentru tineri cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani. Cursul de cheamă Despre Adolescenta, schimbări sex şi sentimente