Închide
de Corina Popa, Doctor în Filologie, fondatoare – Școala de Gramatică manual de comunicare
Deseori, când vorbim despre comunicare, tindem să punem accentul doar pe latura pe care o considerăm activă. Mai exact, pe ceea ce se spune și pe cel sau pe cea care ia și „deține” cuvântul. Ne învățăm elevii să vorbească, să argumenteze, să exprime prin cuvânt – toate indispensabile unei ființe sociale. Dar rareori acordăm timp și spațiu lecțiilor despre ascultare. Acea ascultare activă, profundă, interogativă. Acea ascultare care, în aparentă tăcere exterioară, generează, în interiorul nostru, cel mai fertil dialog.
Este vital să ne învățăm elevii să se asculte. Să se asculte pe ei înșiși și să se asculte între ei. Să aibă curajul confruntării reale cu opinia celuilalt. Să fie toleranți și răbdători, să nu-și fabrice lumi închise și certitudini care să le blocheze ferestrele de lumile celorlalți. Le-aș numi certitudini funcționale, care se manifestă mai ales în momentele în care ți-e frică să ieși în necunoscutul din jur și te ascunzi în ceea ce crezi sau vrei să crezi că e cunoscut, sigur și de neschimbat. Oricât de greu ne-ar fi, vom găsi instrumentele prin care să predăm, înainte de „arta cuvântului”, nevoia curajului, eliberarea de certitudinile propriei lumi, de imperiul lui „Eu am dreptate!”. Să le arătăm importanța tăcerii atunci când nu avem nimic de spus și darul pe care ni-l putem face, ascultând.
Să îi învățăm să asculte, lăsându-se liberi în fața adevărurilor care le-ar putea clătina propriul adevăr absolut. Să le fim alături, când lumea pe care o credeau unică și sigură se prăbușește într-un noian de lumi probabile. Să îi ascultăm întâi noi, oferindu-le drept ghid forța exemplului. Să fim toleranți când uită să asculte și să avem răbdarea să îi convingem să o facă din nou.
Când înveți să asculți cu adevărat, în tine, se lasă liniștea. Te întâlnești, în sfârșit, cu tine, obligat să te cunoști prin raportarea reală, onestă la cel care îți vorbește. Când doar îl auzi, dar nu îl asculți pe celălalt, comunicarea, înțelegerea și autocunoașterea devin imposibile. Pentru că omul care nu știe să îi asculte pe ceilalți, nu știe să se asculte pe sine. Fuge de întâlnirile reale, de confruntarea cu incertitudinea generată de posibilitatea de depăși limitele propriului adevăr.
Uneori, ascunși în spatele atâtor cuvinte, uităm să comunicăm. Da, cuvintele sunt importante (o spune un om al cuvintelor). Dar, dacă între notele muzicale, nu ar exista nicio pauză, am auzi zgomot, nu armonie. Dacă între noi, nu ar exista momente de tăcere și de ascultare, ne-am întâlni fără să ne fi întâlnit vreodată cu adevărat.
Uneori, pentru ca oamenii să îți vorbească, trebuie să înveți întâi să îi asculți cu adevărat.
manual de comunicare
