Închide
Fizicianul Cristian Presură, unul dintre oamenii de știință cei mai implicați în lupta împotriva pandemiei, a publicat, pe pagina sa de Facebook, un text pe care îl deschide cu propoziția ”Am eșuat”.
Omul de știință reia această expresie și în interiorul postării, explicând unde crede că a eșuat în a-i convinge pe oameni de efectele pandemiei și de ce oamenii de știință nu au reușit să combată teoriile conspiraționiste.
Ce spune Cristian Presură:
Am eșuat.
Când lumea s-a speriat că masca scade concetratia de oxigen, am făcut experimente pe mine să arăt că nu e așa. Nu mă așteptam să fie altfel, pentru că metoda științifică nu îmi dădea alt răspuns. Când a apărut sperietoarea că în mască sunt viermi, am filmat cu miscroscopul meu să arăt că nu sunt. Nu mă așteptăm să găsesc viermi, pentru că aceeași metodă științifică îmi spunea care este rezultatul probabil. Când au apărut temeri împotriva vaccinului, am făcut o serie de trei videouri cu Valentin Nadasan în care specialiștii în medicină au demonstrat, apelând la metoda științifică, cum fiecare temere era nefondată. Toate acestea și multe altele sunt exemple prin care eu și colegii mei am încercat să oprim acele zvonuri ale teoriilor conspiraționiste care, crescând, au generat criza medicală în care ne aflăm.
Am eșuat.
Viața multor oameni atârna azi de un fir de ață, într-un sistem medical copleșit. Că într-un război, deciziile nu mai sunt acum în penițele unor intelectuali și în argumentele unor profesori, așa cum erau înainte de escaladarea „războiului”, ci în mâinile “soldaților” săi (medicii) și ale “generalilor” (de azi, probabil e adevărat și la propriu). Nu îmi vine să mai scriu pe acest subiect, mă uit și eu copleșit la jurnalele de pe front care apar zi de zi și sper ca acest coșmar să se termine cât mai curând. Apoi însă, trebuie să regândesc la rece situația.
Pentru că, da, am eșuat.
Unde am greșit? De ce nu a avut succes folosirea metodei științifice, acea metodă care mi-a îndrumat viața din momentul când am rezolvat primele ecuații de matematică? Cum se poate ca oamenii să nu înțeleagă elemente de bază ale acestei metode, cum ar fi faptul că validarea se face prin măsurători, că acestea au interpretări statistice și că știință are mereu incertitudini? Că noi oamenii trebuie să luăm mereu deciziile urmărind compasul nostru moral dar și metodă științifică, luând act de incertitudinile pe care le are și cântărind toate consecințele actelor noastre? Cum am putea deveni o civlizație cosmică, gata să descopere depărtările galaxiilor, adevărul din spatele zidului realității, marele mister al existenței însăși dacă ignorăm metoda științifică și ne punem în pericol propria existența? Unde trebuie schimbată educația, mentalitatea și cunoștințele pentru a reuși măcar să trăim mai bine și mai sănătos, dacă pentru marele Univers nu suntem pregătiți?
Am eșuat, dar situația nu trebuie să se mai repete.
Iată, cred, unul din cele mai importante subiecte de discuție după ce această pandemie se va mai potoli: educația metodei științifice. Pentru că știință nu este un set de prescripții rigide, ci o medoda de investigare a lumii în care nu numai că vrem să supraviețuim, dar vrem să trăim bine. Educația metodei științifice trebuie abordată cu toată seriozitatea, folosind toți oamenii care înțeleg sistemul românesc de educație și cultură al acestui popor (psihologi, profesori, istorici etc.), cu decizii clare, implementabile, trasabile și urmărite cu consecvență vreme de cel puțin două decenii.
