Închide
educația sexuală în școala primară
de Alesia Rădulescu, consilier școlar la Little London International Academy
Predau educația sexuală în școala primară, în acest an, în rândul copiilor de 9-10 ani. Este un demers care atrage după sine foarte multă încărcătură emoțională și cognitivă, întrucât activează nenumărate unghere umbrite de stigmă și de rușine ale adulților din viața copiilor. Însă, treptat, acest demers aduce împreună o comunitate de copii și părinți curioși, responsabili, asumați și recunoscători.
În societatea românească, subiectul educației sexuale în rândul școlarilor este, în continuare, intens dezbătut și refuzat. Statisticile tulburătoare cu privire la numărul îngrijorător de mame minore nu reprezintă argumente solide acolo unde poziționarea adulților este în zona gri a experienței complicate cu subiectul sexualității. Nevoia de a păstra vie aparența inocenței poate fi atât de acută, încât se pierde din vedere scopul principal și final al oricărei forme de educație sexuală: copiilor li se oferă instrumentele necesare pentru o experiență relațională marcată de siguranță, protecție și sănătate.
Dincolo de rezultatele dureroase ale studiilor, văd, aud și simt trăirile copiilor de 9-10 ani. Sunt norocoasă, pentru că am bucuria și onoarea ca ei să-mi încredințeze o parte din gândurile lor. În schimb, eu le ofer timpul și înțelegerea de care au nevoie. Copiii de 9-10 ani sunt absolut fascinanți. Discută despre micile iubiri, apoi inventează dansuri pe hol. Mă întreabă despre funcțiile organelor sexuale, iar apoi se joacă cu baloane. Bravează în conversații prin utilizarea unor termeni științifici pe care îi cunosc, dar nu îi înțeleg. Totuși, lipsa naturaleții lor le provoacă dezgust sau disconfort. Întreaga lor existență este o pendulare între inocență și dezvoltare. Între simplitatea și complexitatea gândirii și simțirii.
Educația sexuală nu răpește inocența copiilor
În termeni simpli, ai lor, fără filtrele sofisticate ale amprentei sociale, am primit următoarele remarci / întrebări:
– Miss, de ce e nevoie ca o femeie să aibă menstruație ca să poată face un copil?
– E posibil să nu ai niciodată menstruație?
– Dar băieții au ceva asemănător cu menstruația noastră?
– Miss, dar cum poate o femeie să discute cu băieții despre subiectele astea? De unde știți voi dacă nu aveți chestia noastră?
– E ciudat să îi spui menstruație. E ciudat și cuvântul vulvă. Sună urât.
Creierele lor în formare sunt ticsite de întrebări și extrem de dornice de cunoaștere și înțelegere. Nu neg importanța adecvării explicațiilor la particularitățile lor de vârstă. Nu neg nici dificultățile sau barierele care apar în comunicarea cu ei. Sunt bariere ce rezidă din propriul trecut, adesea contaminat de conotații negative. Cu toate acestea, generația asta fascinantă, dar intens ancorată în realitatea tehnologică, are mare nevoie de un prim educator real, de încredere și apropiat: părintele. În scenariile secundare, în care golul dintre neputința adultului și nevoia copilului se adâncește, rolul de educator principal îi revine grupului sau mediului online. Ambii sunt nepotriviți. Ambii sunt ambasadori ai propagării informațiilor uneori false sau insuficient înțelese.
Educarea și informarea nu le răpesc inocența copiilor. Autoexpunerea, vulnerabilitatea, lipsa dialogului și a un spațiu relațional sigur, la un moment dat, o vor face.
