Ce înseamnă o școală bună?
19 Iulie 2020, 18:58
școală bună
de Marcel Bartic, director Little London International Academy
Nu e o întrebare simplă. Dacă ar fi să facem un sondaj printre părinți, am obține probabil o sumedenie de păreri. Să scoată olimpici, ar spune unii. Ba nu, să fie fericiți! Să-și facă prieteni. Să fie in siguranță. Să fie musai o școală internațională că e „open minded”. Ba românească, domnule, că noi așa am învățat carte și, uite, am ieșit oameni.
Pe ici, pe colo, școala perfectă e aia care joacă rol de baby-sitter. Să-l țină ocupat cât sunt mami cu tati la birou. Nici printre noi, profesorii, nu e există, să recunoaștem, o definiție clară. O școală bună trebuie sa aibă, nu-i așa, copii cuminți, ascultatori, cu mâinile la spate și, dacă se poate, pasionați gata de toate materiile care se predau. Să vorbească la comandă și să știe răspunsurile înainte să li se pună întrebările. A, să nu uit. Pentru minister, o scoala bună e aia cu promovabilitate mare la examenele naționale si care nu cere bani. Și nu apare prin filmulețe postate pe youtube.
Știți ce cred eu că ne-a scăpat din discutia asta?
Nu văd să-i fi întrebat cineva pe copii ce înseamnă o școală bună.
Noi, adulții, proiectăm imaginea unei școli performante în funcție de așteptările noastre. De nevoile, speranțele sau dezamăgirile noastre. Copiii trebuie să fie educați potrivit unor șabloane despre care avem impresia că sunt cele mai bune pentru dezvoltarea lor. Pasiunile, talentele și abilitățile copiilor sunt înghesuite într-un pat al lui Procust din care eliminam tot ce nu se potrivește cu convingerile noastre despre educație.
Nu, nu copilul trebuie să se conformeze sistemului de învățământ ci invers.
Școala trebuie să fie cea care să se adapteze nevoilor copilului. Fiecărui copil. Să-i arate calea prin care interesele și pasiunile lui pot deveni porți spre cunoaștere. Să-l ajute să-și descopere potențialul. Să se reinventeze și să se exploreze pe sine însuși. Școala trebuie să-și redefinească succesul școlar în funcție de eforturile și așteptările copilului. Pentru un elev care a crescut de la nota 5 la nota 8 satisfacția poate fi uriașă dacă îi apreciezi și îi vezi nota ca pe o reușită. Îi dai încredere în el. Îi dai puterea de a spera, de a îndrăzni mai mult.
Dacă îl vei eticheta drept mediocru sau îl vei compara cu colegii lui, îi distrugi orice șansă de a-și dori mai mult. Pentru el, faptul că a crescut până la nota 8 este echivalentul unui rezultat la olimpiadă. Câți copii nu au abandonat învățarea spunând că „eu nu sunt bun la asta…” sau „eu sunt cel mai slab din clasă”. Nu, nu trebuie să fie cel mai bun din clasă. Din oras. Din univers. Nu, nu trebuie să aducă acasă notele și premiile pe care le așteaptă părinții sau profesorii. Noi trebuie să fim cei care îi recunoaștem munca.
O școală bună este aceea care are inspirația să fie exact ce un copil are nevoie să fie pentru el. Românească și internațională în același timp. Atentă la nevoile și pasiunile lui. Să aibă răbdarea, tactul și fermitatea de a-l aduce acolo exact acolo unde își dorește să fie. Dar nu știe încă. Sau nu are curajul. Un copil va fi fericit abia atunci când știi să-l provoci. Să-i dai certitudinea că poate mai mult.
Ca-l ajuți să descopere că și el „e bun”.
O școală bună știe să creeze emoție. Surpriză. Mirare. Ambiție. Nici nu mai contează că lucrurile astea se reflectă într-un rezultat la olimpiadă sau într-o medie de 8. Notele sunt o reflecție palidă a ceea ce poate fi și oferi un copil. Vreți să știți care este cel mai bun indicator al reușitei unui copil? Zâmbetul lui de învingător. Acel moment în care spune „am reusit!”. „Și eu pot!”
Da, asta cred eu că înseamnă o școală bună.
Mai rămâne să vedem cum facem ca accesul la o astfel de școală să fie garantat pentru fiecare copil din România. Bogat sau sărac. Din oraș sau din mediul rural. Toți dar absolut toți copiii trebuie să învețe într-o astfel de școală.
Pentru că ei vor fi medicii, inginerii, mecanicii, profesorii sau șoferii de mâine. Ei vor fi vecinii, colegii sau prietenii noștri din viitor. Ei vor fi cei care vor ștampila pe buletinul de vot. Ei vor fi cei care vor înțelege sau nu obligativitatea respectării mediului înconjurător sau a unor reguli sanitare elementare. Ei. Nu o mână de olimpici.
Nu stiu cum ar trebui să facem asta dar stiu că ar trebui să fie prioritatea noastră absolută pentru următorii ani.
