Ședință cu părinții

Grădinițele estivale revin în 15 județe și în București, cu sprijinul a peste 1.000 de voluntari

Peste 1.500 de copii din comunități vulnerabile vor participa în această vară la programele Grădinițele estivale și Școala mobilă organizate de Salvați Copiii România, în condițiile în...

Dimian: Subiectele de examene sunt mai aplicative și diferențiază mai bine elevii

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, afirmă că subiectele de examene naționale sunt acum mai bine orientate către zona aplicativă, dar și construite astfel încât să...

Dimian: Este important ca absolvenții de liceu să nu aleagă doar calea mai ușoară

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, afirmă că este important ca absolvenții de liceu care au susținut bacalaureatul să nu opteze doar pentru calea mai ușoară atunci când își...

Profesor: În Ghana, Maroc sau Algeria, subiectele de BAC sunt grele față de ce dăm noi

Ovidiu Mihai Șontea, profesor de matematică la Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu” spune că subiectele de bacalaureat din țări precum Ghana, Maroc sau Algeria sunt mai grele...

BAC 2026 Cei mai mulți candidați au avut medii în intervalul 9,00-9,49

Cei mai mult candidați din prima sesiune a bacalaureatului 2026 au avut medii situate în intervalul 9,00-9,49, arată cifrele publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Este vorba de...

Un ieșean începe facultatea la 87 de ani: „Un om nu poate să moară prost”

Primul dosar depus în sesiunea de admitere din acest an la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) din Iași a aparținut unui ieșean în vârstă de 87 de ani, care...

Rata de promovare la BAC a crescut la 74,8%. Doar 45 de candidați au obținut media 10

Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 7 iulie, rezultatele inițiale ale primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat 2026. Potrivit datelor oficiale, rata cumulată de...

Au fost afișate rezultatele la Bacalaureat 2026

Rezultatele inițiale la examenul de bacalaureat 2026 au fost afișate marți, 7 iulie, de Ministerul Educației și Cercetării. Rezultatele înainte de contestații pot fi accesate AICI. Datele...

Dimian dă un indiciu despre rata de promovare la BAC: Trenul are aceeași viteză, dar și-a mărit capacitatea față de anul trecut

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a oferit în această seară un indiciu despre rata de promovare la bacalaureat. Într-o postare în care anunță că evaluarea s-a încheiat,...

Rezultatele la bacalaureat vor fi afișate până mâine la ora 12:00, anunță ministrul Dimian

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat că rezultatele la bacalaureat vor fi publicate până mâine la prânz. „Până mâine, la ora 12:00, vor fi afișate rezultatele...