


Rezultatele inițiale la examenul de bacalaureat 2026 au fost afișate marți, 7 iulie, de Ministerul Educației și Cercetării.
Rezultatele înainte de contestații pot fi accesate AICI.
Datele înregistrate în aplicație relevă o rată cumulată de promovare (toate promoțiile) de 74.8% (74,3% în prima sesiune a anului trecut, înainte de contestații).
Au promovat, în total, 94.345 de candidați (90.263 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.082 din promoțiile anterioare) din numărul celor 126.169 de candidați prezenți.
Pentru promoția curentă, rata de reușită/promovare este de 79.7%, în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 31.7%.
45 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10. Cei mai mulți candidați (16.217 din toate promoțiile) au obținut medii situate în intervalul 9 – 9.49.
4.685 de candidați nu s-au prezentat, iar 67 de candidați au fost eliminați.
Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:
Limba și literatura română: 454
Limba și literatura maternă: 34
Proba obligatorie a profilului: 3.548 (Matematică: 2.289; Istorie: 1.259);
Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.158 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la logică și argumentare).
Elevii își pot vedea lucrările scrise imediat după afișarea rezultatelor inițiale, înainte de a hotărî dacă depun contestație. Cererile de vizualizare se depun exclusiv pe 7 iulie, între orele 14:00 și 17:00. Tot în această zi, între 17:00 și 18:00, candidații vor putea consulta lucrările și, dacă doresc, depune contestații. Procesul se reia pe 8 și 9 iulie, între orele 09:00 și 17:00, conform programului stabilit de fiecare centru de examen.
Vizualizarea lucrării nu obligă la contestație, elevul decide ulterior. Totodată, simpla consultare a lucrării nu schimbă automat nota și nu ține loc de procedura oficială de contestare.
Cei care aleg să conteste trebuie să semneze o declarație-tip prin care recunosc că nota poate fi modificată în urma recorectării, atât în plus, cât și în minus.
Pentru candidații din sesiunea a doua, programată în august 2026, cererile de vizualizare se depun pe 18 august, între orele 14:00 și 17:00, iar vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor au loc în aceeași zi, între 17:00 și 18:00. Vizualizarea continuă pe 19 și 20 august, între orele 09:00 și 17:00.
Pentru a promova examenul de Bacalaureat 2026, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă și o medie generală de cel puțin 6.
După afișarea rezultatelor finale, inclusiv după soluționarea contestațiilor, se calculează media generală a examenului pentru fiecare candidat care a obținut cel puțin nota 5 la toate probele scrise. Media de Bacalaureat reprezintă media aritmetică a notelor obținute la aceste probe și se calculează cu două zecimale, fără rotunjire.
Media generală nu este calculată pentru candidații care nu au promovat una sau mai multe probe scrise, au absentat la cel puțin una dintre acestea sau au fost eliminați din examen.
Examenul de Bacalaureat este considerat promovat dacă absolventul îndeplinește cumulativ mai multe condiții: a susținut probele de evaluare a competențelor, a participat la toate probele scrise, a obținut minimum nota 5 la fiecare dintre acestea și a realizat o medie generală de cel puțin 6.