Prof. Serinella Zara: Când să citească copilul? El e mort, e palid de cât lucrează la teme

Prof. Serinella Zara: Când să citească copilul? El e mort, e palid de cât lucrează la teme

Serinella Zara, profesoară de limba română la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Iași, afirmă că elevii sunt nevoiți să aloce o cantitate foarte mare de timp temelor, mai ales în perioada gimnaziului. 

”Este un timp enorm pe care copiii trebuie să-l petreacă, făcându-și temele, mai ales până în clasa a VIII-a. Noi vrem să scoatem cititori din ei și oameni de cultură, dar copiii ăștia,  și vorbesc în cunoștință de cauză pentru că am și eu un copil în clasa a VIII-a, n-au timp să-și facă toate temele pentru școală. Dacă noi nu înțelegem lucrul ăsta și continuăm să-i bombardăm cu examene, așa cum sunt ele, cu presiunea care există. Mai vrei să îi spui copilului să și citească, dar când să o facă? Că el e mort, e palid deja de cât lucrează”, a declarat cadrul didactic, în emisiunea ”Starea Educației”, difuzată de Radio Iași.

”Mă refer la genul ăsta de copii, pentru că, sigur, există și cei care au timp. Și atunci este foarte greu să-i înculci gustul lecturii dacă el n-are timp. Are timp până în clasa a IV-a, apoi 4 ani de zile nu mai are timp și știm prea bine, la liceu,  de foarte multe ori, ei alunecă să zicem, dacă citesc, spre un gen de literatură care este destul de superficial, dar bine că citesc. Ajungem să spunem și lucrul ăsta. Ori gustul pentru lectură trebuie educat și cam acesta este rolul nostru”, a adăugat profesoara Serinella Zara.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.