


Peste 1.500 de copii din comunități vulnerabile vor participa în această vară la programele Grădinițele estivale și Școala mobilă organizate de Salvați Copiii România, în condițiile în care țara noastră continuă să înregistreze cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană a copiilor care nu frecventează grădinița. Potrivit organizației, 21,8% dintre copiii români de vârstă preșcolară sunt în afara sistemului de educație, comparativ cu media europeană de 9,8%.
Programul Grădinițele estivale a ajuns în acest an la cea de-a 29-a ediție și se desfășoară începând cu 6 iulie. În total, peste 1.000 de voluntari vor desfășura activități educaționale și recreative pentru copii din comunități afectate de sărăcie, atât în cadrul grădinițelor estivale, cât și prin intermediul Școlii mobile, destinată zonelor izolate și copiilor cu acces redus sau inexistent la educație.
În 2026, programul va include 300 de preșcolari, organizați în 28 de grupe din București și 14 județe, precum și 1.200 de elevi din grupuri vulnerabile, printre care copii afectați de sărăcie, copii cu părinții plecați la muncă în străinătate și copii romi. Activitățile vor avea loc în București și în județele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Suceava, Timiș și Vaslui.
Datele prezentate de Salvați Copiii arată că excluziunea de la educația timpurie este strâns legată de situația materială a familiilor. Copiii aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială reprezintă 31,1% din grupa de vârstă preșcolară, însă ponderea lor crește la 42% în rândul copiilor care nu merg la grădiniță.
Analiza realizată în rândul familiilor beneficiare ale programului din 2025 arată că 86% dintre părinți spun că veniturile nu acoperă sau abia acoperă strictul necesar al familiei. În cazul copiilor care nu au fost înscriși niciodată la grădiniță, cele mai frecvente cauze au fost lipsa informațiilor, insuficiența locurilor și lipsa actelor, la care se adaugă dificultățile financiare și revenirea familiilor din străinătate.
Pentru copiii deja înscriși, dar cu prezență redusă, principalul motiv al absențelor îl reprezintă costurile pe care familiile nu le pot suporta, urmate de probleme de adaptare și de sănătate.
„Vulnerabilităţile socio-economice se transmit de multe ori de la o generaţie la alta, iar veriga principală prin care aceste dezavantaje se propagă este educaţia. Integrarea educaţională a copiilor încă din etapa educaţiei timpurii este soluţia care funcţionează. În absenţa unor eforturi susţinute de sprijinire a copiilor din familii vulnerabile, este foarte probabil să observăm, din nou, cum vulnerabilitatea şi dezavantajele familiilor defavorizate vor fi preluate de generaţia copiilor lor”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Salvați Copiii România.
Programul Grădinița estivală este derulat din 1998 și se adresează copiilor care nu au frecventat grădinița sau au avut o prezență sporadică, pregătindu-i pentru integrarea în învățământul de masă. În cei 28 de ani de desfășurare, proiectele estivale ale organizației au sprijinit 18.987 de copii, dintre care 11.616 preșcolari și 7.371 de elevi.
Potrivit organizației, rezultatele programului sunt semnificative: nivelul competențelor cognitive ale copiilor crește de la 16% la peste 60%, competențele de limbaj și comunicare evoluează de la 8% la 56%, iar 94% dintre copiii participanți sunt înscriși ulterior în învățământul de masă, restul fiind monitorizați pentru integrarea în anul școlar următor.
Profesor: În Ghana, Maroc sau Algeria, subiectele de BAC sunt grele față de ce dăm noi