Închide
Daniela Vișoianu, președintele Coaliției pentru Educație, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că a devenit consilier al ministrului Educației, Monica Anisie.
Textul integral al Danielei Vișoianu
1) De ce?
Atunci când am scris despre “veriga slabă din educație” (pentru blogurile Adevarul), una dintre completările primite a fost “ntz, ntz, e vorba despre guvernanță”. Decizia mea de a accepta invitația Monicăi Anisie înseamnă că am ales să văd cum funcționează ministerul și cum sunt organizate procesele. Ipoteza este că toate vechile procese sunt bine mersi, foarte puțin modernizate iar nevoile “noi” sunt tratate marginal – asumate ca “ceva ce ar fi bine să fie, dar să nu le dăm importanță”. Mă gândesc la integrarea în U.E., sistemul dual, copiii cu CES din învățământul de masă, calitatea, incluziunea, digitizarea și tot așa. În fapt, nu îmi dau seama dacă guvernanța s-a mutat vreodată de la administrarea școlarității și a catedrelor profesorilor, la nivelul de “creator, implementator, monitor, evaluator de politici publice”.
De patru ani sunt implicată în toate procesele de consultare derulate pentru transformarea educației din România. Cumva pasul acesta continuă munca aproape voluntară. Măcar să îmi fie mai clar dacă, cum și când se va transforma acest serviciu public, orice serviciu public din România.
2) Ce?
Una dintre primele reacții din mediul apropiat a fost că “e prea puțin”. Relativ, posibil, improbabil: așa simt eu acum că este bine. Pare o alegere modestă dar, în fapt, e despre mine – încă mă vizitează “sindromul impostorului” și mă pândesc, amândoi, domnii Dunning și Kruger. Mai știu că mai mult decât a lucra la Cabinetul Ministrului ar fi însemnat o alegere politică și o alegere de carieră pentru care nu sunt pregătită. În plus, cei care au cariere independente vor înțelege: e complicat să abandonezi peste noapte proiecte, construcții, organizații, echipe în care ai fost de la început și care te definesc, îți construiesc identitatea. Cred că nivelul decizional merită asumat politic, pentru că este decontat politic. Iar eu se cuvine să fiu smerită pentru cât de multe am primit și cât de puțin am reușit să slujesc. Mă bazez că voi vedea limpede cu inima și că, pentru mine, va fi o experiență de învățare pe care am maturitatea de a o integra cum se cuvine.
3) Cum?
Îmi asum consecințele și prețul. Doar că, deși am încercat vreme de câteva zile să le evaluez, nu am reușit. Vorba lui Taleb – trebuie să îți pui pielea la bătaie ca să vezi cât de tare ustură/doare/sângerează. Voi încerca să fiu eficientă și atentă la nevoile mele, la ce îmi spune corpul. Pentru mine, pentru familia mea nu a fost o decizie simplă.
Văzând și făcând voi înțelege, împreună cu colegii mei din Coaliția pentru Educație și Asociația C4C ce nevoi de clarificare, separare sunt. Nu este o alegere pe viață și eu sunt mai mult, altfel decât această poziție vremelnică. Voi/vom reveni cu clarificări până la finalul anului.
4) Ce m-ar ajuta?
M-ar ajuta să nu fiu investită cu așteptări prea mari. Aceasta nu este o poziție executivă. Înțeleg că fac parte dintr-o echipă, că ministerele sunt sisteme care te omoară lent de nici nu îți dai seama.
Am convenit cu câțiva prieteni să mă tragă de mânecă dacă derapez.
Am optat pentru o normă parțială și am convenit să ne spunem una celeilalte dacă devenim incompatibile, nu ca persoane, ci ca roluri și în raport cu obiectivele pentru care suntem împreună. O să încerc să mă țin departe de mesajele celor care sunt dezamăgiți de alegerea mea, le voi respecta alegerea. O să încerc să mă țin departe de jocurile inerente de putere – urăsc să fiu folosită, mi se va întâmpla, știu – sper să îmi placă de mine și după această etapă.
M-ar mai ajuta să vorbiți cu mine, chiar dacă nu reușesc să răspund. De multe ori, interacționând cu cei din minister am constatat că e mai ușor să știi fiind “în afară”, decât înăuntru. Și m-ar ajuta să mă ajutați dacă voi avea răgaz să îmi dau seama ce nevoi am și să cer ajutorul. Mulțumesc anticipat.
