Sorin Ionescu: Documentele de proiectare trebuie păstrate în sistem. Să fie demersuri vii

Sorin Ionescu: Documentele de proiectare trebuie păstrate în sistem. Să fie demersuri vii

Sorin Ionescu, ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, afirmă că documentele de proiectare ar trebui păstrate în sistemul de educație, cu condiția ca acestea să fie ”demersuri vii”.

Întrebat, în cadrul emisiunii Euro Educația de la Euronews România, care sunt hârtiile pe care cadrele didactice ar trebui să nu le mai completeze, Ionescu a răspuns:

”Eu vă spun care ar fi hârtiile pe care mi-aș dori să le aibă profesorii. Mi-aș dori să pot să mă duc în fiecare moment în școală și să discut cu profesorii despre documentele de proiectare, acele planificări, cum erau ele cunoscute. Deși discutăm și despre proiectarea unităților de învățământ și despre unități de învățare, discutăm și despre proiectarea unor activități și îmi doresc ca aceste demersuri de proiectare să fie niște demersuri vii, astfel încât profesorul să poată interveni pe aceste documente în momentul în care constată că anumite lucruri pe care le-a gândit anterior desfășurării lecției nu au mers”.

”Să poată interveni remedial, că anumite activități pe care acasă eu le-am considerat ideale și foarte potrivite pentru copiii mei nu s-au putut realiza la clasă sau nu s-au realizat corespunzător. Mi-aș dori, vă repet, ca aceste documente să fie niște documente vii, care să-mi arate dincolo de formalismul hârtiilor, să-mi arate faptul că un cadru didactic procedează precum un arhitect: proiectează, urmărește construcția și la sfârșit pune ștampila pentru realizarea construcției”, a explicat oficialul.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.