fbpx

Învățătoare înregistrată când îi jignește pe elevi: „Tâ..ita Pământului”!

foto: Facebook/ Scoala Gimnazială Nr. 43 Ferdinand

O învățătoare de la Școala Gimnazială nr. 43 Ferdinand din Constanța a fost înregistrată de părinți în timp ce îi jignește pe elevi. „Tâmpita pământului”, „urâtule”, „bolnavule” sunt doar câteva dintre apelativele folosite de cadrul didactic în timpul orelor de curs. Mai mult, femeia i-ar fi agresat fizic pe copii și i-ar fi pus să își facă rău singuri. Directoarea școlii este acuzată că a șters înregistrările camerelor video, pentru a o proteja pe învățătoare în fața autorităților.

Mama unei fetițe de șapte ani a povestit pentru Ziarul Amprenta că problemele au apărut în momentul în care fosta învățătoare a solicitat să fie înlocuită, iar conducerea școlii a apelat la un cadru didactic ieșit la pensie.

«De la jigniri precum „nesimțito”, „bolnavule”, „măgarule”, la loviri, pedepse cu colțul de rușine, îi pune pe copii să se lovească singuri peste gură, a lovit o fetiță cu cărțile în cap pentru că a uitat fișa acasă… Doamna a fost adusă în 2022, este ieșită la pensie și a fost adusă pentru a-i calma pe copii, fiind mai zvăpăiați. Copiii povesteau că sunt bătuți și jigniți. Doamna directoare ne-a tot spus că doamna învățătoare nu se vede pe înregistrare, că este cu spatele, că nu este adevărat… Doamna directoare nu vrea să furnizeze niciun fel de înregistrări. Nu a dat nici poliției înregistrările, deși, în luna decembrie, a fost un episod foarte urât cu un copil din clasă. Noi cerem înregistrările de un an de zile conducerii școlii. Avem și plângere depusă la poliție. Înregistrările au fost șterse în perioada vacanței. Plângerea a fost înregistrată la IPJ Constanța în ianuarie 2024, si abia în februarie au decis începerea urmăririi penale», a declarat A.B. pentru Ziarul Amprenta.

Învățătoarea spune că a fost solicitată să își reia locul la catedră tocmai datorită metodei de a lucra cu copiii și susține că nemulțumirile ar veni numai din partea mămicii care o acuză, restul părinților fiind extrem de mulțumiți de ea.

O echipă de inspectori școlari s-a deplasat la unitatea de învățământ, a discutat cu învățătoarea și au fost solicitate conducerii unității de învățământ informații privind modalitatea de intervenție și de gestionare a situației. ISJ a transmis că o cercetare disciplinară este în curs de finalizare.

Directorul unității de învățământ nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere. Citește articolul integral pe Ziarul Amprenta.

Învățătoare acuzată că a lovit un elev de 6 ani, pentru că nu reuşea să citească

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.