


Florian Lixandru, șeful ISMB, afirmă că norma didactică ar trebui să fie de 18 ore, cu condiția ca toți profesorii să ia parte la examenele naționale și să efectueze activități remediale cu elevii.
„„Ce aș face eu? Aș veni în completare a acestei norme didactice și a stabili prin fișa postului pentru fiecare cadru didactic niște activități obligatorii. Cum ar fi participarea la examenele naționale, pentru că ne confruntăm cu o problemă în ceea ce privește asigurarea resursei umane la examenele naționale.
Mă refer la examenul de bacalaureat. Avem o unitate de învățământ liceal care trimite 5 sau 10 cadre didactice în condițiile în care au un efectiv de 100 de cadre didactice. Eu aș pune că au obligația, în fişa postului, pentru caredrle didactice anumite activități, inclusiv desfășurarea activității remediale, cel puțin o oră pe săptămână fiecare cadru didactic”, a declarat Lixandru, în emisiunea Info EDU, difuzată de TVR Info.
„Nu este corect. Am colegi profesori de limba română, de exemplu, care stau în școală și pregătesc elevii pentru Olimpiadă. Am colegii care predau alte discipline, care după ce au terminat programul, au plecat acasă. Sau avem colege învățătoare, la fel care rămân, la programul Școala după școală cu copiii, dar sunt și doamne învătătoare care la ora 12.00 când a sunat de ieșire au plecat pentru că sunt angajate la un after school privat. Și atunci aș impune această regulă pentru toată lumea: cel puțin o oră, două pe săptămână să aloce pentru astfel de activități”, a adăugat Lixandru.