fbpx

După ce 3 eleve ar fi consumat droguri la școală, Ministerul Educației anunță instalarea de camere de supraveghere

foto: ro.wikipedia.org

Ministerul Educației anunță că vor fi montate camere de supraveghere în zona școlii din București, unde trei eleve ar fi consumat ieri etnobotanice, relatează Europa FM.

 Adolescentele au ajuns la spital acuzând stări de rău, iar una dintre ele a leșinat. Toate au fost internate la Secția de Toxicologie a Spitalului de Pediatrie, iar potrivit medicilor sunt în afara oricărui pericol.

Din primele cercetări efectuate de polișiști, a reieșit că au fumat o țigră cu etnobotanice, chiar în curtea Școlii Centrale din București. 

Asociațiile neguvernamentale spun că unele școli ascund situații de acest fel pentru că nu vor să le fie știrbită imaginea. Fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor este în creștere alarmantă, după cum a dovedit-o și perioada festivalurilor din timpul verii, precizează sursa citată.

Reamintim că un proiect de lege inițiat de deputații PSD Bogdan Ivan Gruia și Daniel Suciu prevede posibilitatea ca elevii să fie testați pentru consumul de droguri în școli și la evenimente. Proiectul le dă dreptul polițiștilor să desfășoare controale inopinate la școli sau la evenimente atunci când se bănuiește că acolo se consumă droguri. În cadrul acestor controale, polițiștii pot inclusiv să îi testeze pe cei prezenți.

Primarul unei comune din Bistrița-Năsăud a cumpărat deja un aparat performant de testare și vrea să încheie un acord cu școala și părinții pentru a putea testa aleatoriu, periodic, elevii. Acesta este similar cu cel care se află în dotarea Poliției Române și a costat în jur de 20.000 de lei. Detalii, aici.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.