Ședință cu părinții

Clădirea Liceului „Bolintineanu” este sigură, potrivit raportului experților în construcții

Clădirea Liceului „Dimitrie Bolintineanu” a suferit avarii uşoare în urma exploziei de la blocul de locuinţe din Calea Rahovei, însă nu există risc de colaps, potrivit raportului întocmit...

Ghidurile pentru prevenirea adicţiilor au ajuns în şcoli

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat, vineri, că ghidurile pentru prevenirea adicţiilor, realizate în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul...

Daniel David: Avem proceduri împotriva violenței, dar multe școli nu le cunosc sau nu le aplică

Ministrul Educaţiei, Daniel David, atrage atenţia asupra nivelului ridicat al violenţei din unitățile de învățământ şi susţine că, deşi există numeroase proceduri şi comisii pentru...

UBB cedează presiunii studenților și mută cursurile din Dealul Lomb în zona centrală

Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) a anunțat, sâmbătă, că o parte dintre activitățile didactice ale Facultății de Matematică și Informatică (FMI) vor fi relocate din...

Avertisment DNSC: Mesajele de tip ”Votează pentru Maria” ascund o tentativă de fraudă

Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică avertizează că mesajele de tip ”Votează pentru Maria”, trimise pe WhatsApp, reprezintă o încercare de a prelua contul celor care...

Bujduveanu explică închiderea Liceului Bolintineanu: ”Dacă pică blocul, ce facem?”

Primarul general Stelian Bujduveanu explică de ce elevii de la Liceul Dimitrie Bolintineanu nu se vor putea întoarce deocamdată în școala situată lângă blocul unde s-a produs explozia din...

Limba română, predată la Universitatea din Cambridge

Universitatea din Cambridge, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din lume, are de acum un Lectorat de limba română, înființat în cadrul Facultății de Limbi Moderne...

Liceul ”Dimitrie Bolintineanu”, afectat de explozia din Rahova, trece în regim online

Liceul Teoretic ”Dimitrie Bolintineanu”, afectat de explozia din Rahova care a avut loc în această dimineață, va trece la cursuri în regim online, anunță ISMB. Potrivit unui comunicat...

David: Ce-ar fi să dăm o problemă de matematică cu aplicații în geografie, la evaluările naționale?

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a propus ca subiectele de la evaluările naționale de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a să fie diversificate, astfel încât să conțină, de...

Profesor universitar trimis în judecată pentru mită primită de la polițiști

Un profesor universitar de la Facultatea de Drept a Universității Spiru Haret din Brașov, împreună cu un presupus complice și mai mulți studenți, au fost trimiși în judecată sub...